George Virgil Stoenescu si-a lansat joi, la Banca Nationala a Romaniei (BNR), volumul de rondeluri "Babel". Evenimentul a inceput cu un discurs al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, despre evenimentele culturale gazduite de Banca Centrala. "Banca Nationala a Romaniei gazduieste cu placere astfel de evenimente culturale. Asta seara il avem ca actor principal pe colegul nostru, profesorul de economie George Virgil Stoenescu in calitate de scriitor; lanseaza o noua carte, o carte frumoasa si grea si in forma, si in fond.
Prezentarea acestei lucrari de exceptie apartine unei echipe de grei. La anul pe vremea asta, Banca Nationala a Romaniei va organiza la Frankfurt si in imprejurimi, impreuna cu Banca Central Europeana, 'Zilele Culturale ale Romaniei'. O ocazie frumoasa pentru ca toata, experienta acumulata cu aceste evenimente culturale sa o transpunem si in Europa", a spus guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
La lansare au mai participat, printre altii, Mircea Dumitrescu, Barbu Cioculescu si Augustin Buzura. Volumul scriitorului George Virgil Stoenescu cuprinde 546 de rondeluri grupate in sapte cicluri. Primele trei cicluri si ultimele doua sunt inedite, precum si cele rondeluri din Echinoctii si Solstitii. Cele 546 de poezii semnifica, in alt plan, jumatate, adica sase laturi ale Turnului Babel, care avea drept baza un patrulater aproape regulat, cu latura de nouazeci si unu de metri. Volumul apare cu un cuvant inainte de Mihai Neagu Basarab si un preambul de Barbu Cioculescu.
"Pentru George Virgil Stoenescu stapanirea rondelului inseamna cu totul altceva decat maiestria in alternarea de reguli - lui - intimele resorturi ale genului i-au ridicat probleme infinite puteri combinatorii a jocului de sah-liric vorbind a unui cer instelat de rondeluri", scrie in preambul Barbu Cioculescu. Cartea totalizand 612 rondeluri apare sub influenta trigonului Jupiter-Saturn. Scriitorul George Virgil Stoenescu a dedicat volumul de rondeluri sotiei Lucia si fiicei sale Alexandra.
Gardianul
http://www.banknews.ro/stire/20755_banca_nationala_a_romaniei_a_lansat_un_volum_de_versuri.html