BankNews.ro - The Business Republic

Aprecierea leului si ieftinirea alimentelor au temperat semnificativ inflatia in august
Economie | Data Publicarii: 10-09-2008

Analistii estimeaza o rata anuala a inflatiei intre 7,9% si 8,44% in august si nu exclud deflatia fata de luna precedenta, pe fondul scaderii preturilor la alimente, al aprecierii leului si ieftinirii petrolului pe pietele internationale.

Economistul sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, ia in calcul o deflatie in august fata de iulie si o rata lunara aproape de 0% in septembrie, pe seama ieftinirii alimentelor. "Alte doua argumente pentru temperarea inflatiei in august si septembrie sunt aprecierea leului si scaderea pretului petrolului", a declarat Ionut Dumitru.

El estimeaza o rata anuala a inflatiei de 7,9%, respectiv o rata lunara a deflatiei de -0,2% in august.

Si Nicolae Chidesciuc, senior economist la ING Bank, se bazeaza pe aceleasi cifre pentru luna august, respectiv o rata lunara de deflatie de -0,2%, care sa determine o inflatie anuala de 7,9%.

"Ne asteptam la scaderi ale preturilor pe toate cele trei mari componente ale indicelui preturilor - produse alimentare, nealimentare si pe servicii", a declarat Nicolae Chidesciuc.

Pe segmentul produselor alimentare, ar trebui sa se observe scaderi de preturi pe fondul impactului sezonier al ieftinirii legumelor si fructelor, iar in ceea ce priveste produsele nealimentare, mai ales datorita ieftinirii combustibililor, considera analistul.

"Pe partea de servicii, aprecierea leului va duce la scaderea pretului in principal la telefonie", a mai spus Chidesciuc.

Un scenariu similar intrevede si economistul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel, care ia in calcul un nivel cuprins intre o deflatie lunara de -0,1% si o inflatie de +0,1% in august fata de luna anterioara. Astfel, el se asteapta la o rata anuala a inflatiei de 8,2% pentru august.

"Principalul element determinant pentru temperarea inflatiei ar trebui sa fie scaderea preturilor la alimente. Luna trecuta nu am asistat la o scadere a preturilor carburantilor pe cat ar fi trebuit, deci am putea vedea in august o usoara reducere pe acest segment", a mai spus Anghel.

Economistul sef al Alpha Bank Romania, Ella Kallai, considera ca inflatia s-a temperat, in august, pana la 8,44% si estimeaza rata lunara la 0,3%.

"Scaderea preturilor alimentelor constituie principalul factor pentru reducerea ratei inflatiei. Pe preturile combustibililor am putea sa nu asistam inca la o scadere, pentru ca, de multe ori, ieftinirile pe plan international se transmit cu intarziere pe piata locala", a explicat Kallai.

Rozalia Pal, senior economist UniCredit Tiriac Bank, estimeaza pentru luna august o inflatie lunara de 0,1%, in timp ce inflatia anuala va ajunge la 8,2%. De asemenea, UniCredit si-a revizuit in jos estimarea pentru inflatia de la sfarsitul anului, la 6,5%, sub prognoza Bancii Nationale a Romaniei, de 6,6%. Pana acum, UniCredit estima o inflatie la sfarsitul lui 2008 de 6,8%.

Dobanda de politica monetara de 10,25%, nivel maxim al acestui an

Majoritatea analistilor considera ca dobanda de politica monetara a ajuns la un nivel maxim, de 10,25% pe an si nu exclud o reducere cu un sfert de punct procentual, operata de BNR in prima sedinta de anul viitor, sau chiar in ultima sedinta din 2008, pe 30 octombrie.

"Dupa ce inflatia s-a accelerat rapid in ultimul an, din cauza socurilor pe partea de oferta, ne asteaptam la o temperare puternica in urmatoarele trimestre, tot pe fondul acestor socuri, de data aceasta favorabile", a precizat Dumitru.

El estimeaza ca nivelul de 10,25% pe an al dobanzii cheie este maxim si crede ca exista sanse pentru o reducere la 10% in ultima sedinta de politica monetara din acest an.

"Pe de alta parte, ne-am ajustat in sus scenariul pentru dobanda cheie in 2009. Ne asteptam ca atat dobanda cheie, cat si dobanzile din piata sa ramana la un nivel mai ridicat decat estimam anterior. Dobanzile din piata interbancara au fost cu mult peste nivelul dobanzi cheie in ultimele luni si ne asteptam ca aceasta diferenta sa persiste, pe fondul scaderii lichiditatii", a mai explicat Dumitru.

Rozalia Pal mizeaza pe mentinerea dobanzii de politica monetara la 10,25% pana la finalul anului, in ciuda temperarii inflatiei.

"Inflatia nu influenteaza asteptarile privind dobanda cheie. Mai mult, pe fondul unei cresteri economice nesustenabile, exista un anumit risc ca banca centrala sa majoreze dobanda", a spus Pal.

Lucian Anghel se asteapta, de asemenea, la o mentinere a dobanzii cheie in acest an si considera ca exista sanse mai mari pentru o reducere la 10% in prima sedinta de politica monetara a BNR din 2009.

"Scenariul nostru de baza presupune o mentinere a dobanzii cheie. O noua crestere a dobanzii in acest an, urmata de o scadere ar fi anormala, deoarece e nevoie de o anumita perioada ca masura sa isi faca efectul", spune Anghel.

Ella Kallai spune ca diferenta dintre dobanda cheie si dobanzile din piata interbancara nu este anormala si favorizeaza transformarea BNR in creditor net, ceea ce ar creste eficienta dobanzii de politica monetara.

"Si in zona euro exista o diferenta mare intre dobanda cheie si Euribor", a adaugat Kallai.

In opinia lui Nicolae Chidesciuc, banca centrala va astepta "sa vada care vor fi efectele in piata ale cresterii economice puternice, majorarii salariilor si ale unui deficit bugetar si mai mare in conditiile unei politici fiscale laxe", dupa care va decide in privinta dobanzii de politica monetara.

Pe de alta parte, "exista riscuri ca BNR sa majoreze dobanda, insa ne asteptam la o mentinere, in conditiile imbunatatirii inflatiei", a mai spus Chidesciuc.

Impact nesemnificativ asupra leului

Ca urmare a mentinerii dobanzii-cheie, leul va suferi o depreciere, considera Chidesciuc. "Cel mai probabil vor fi miscari doar pe termen foarte scurt, pentru ca datele interne nu influenteaza major evolutia leului, asa cum o fac evolutiile de pe pietele internationale, cum s-a vazut in ultima perioada", a mai spus analistul ING Bank.

Nici Rozalia Pal nu crede ca vom asista la miscari importante pe piata valutara.

"Atat timp cat BNR va pastra dobanda de politica monetara, nu vor fi efecte majore asupra cursului valutar, care este influentat in principal de speculatiile privind rata dobanzii si, cum s-a vazut si in ultima perioada, de miscarile de pe pietele internationale", a mai spus analistul UniCredit Tiriac Bank.

BNR a calculat un curs mediu de 3,5268 lei/euro pentru luna august, in apreciere cu peste 5 bani (1,46%) fata de cursul mediu din luna iulie, de 3,5792 lei/euro.

Rata anuala a inflatiei a ajuns, in iulie, la 9,04%, nivelul maxim al acestui an.

Institutul National de Statistica publica astazi, 10 septembrie, datele despre evolutia preturilor in luna precedenta.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/20597_aprecierea_leului_si_ieftinirea_alimentelor_au_temperat_semnificativ_inflatia_in_august.html