BankNews.ro - The Business Republic

Letonia se alatura Estoniei si intra in recesiune
International | Data Publicarii: 09-09-2008

Economia Letoniei a intrat in recesiune, conform datelor statistice publicate luni, dupa terminarea unei perioade de crestere exploziva a consumului, intr-o situatie similara fiind si vecina sa, Estonia, arata Reters.

Letonia a avut o crestere economica puternica in 2007, dar piata imobiliara si constructiile atat din Letonia, cat si din Estonia au suferit o modificare sustinuta a tendintei.

Un oficial al oficiului de statistica din Letonia a declarat pentru Reuters ca produsul intern brut (PIB) a scazut cu 0,2% in trimestrul al doilea, comparativ cu primul, potrivit statisticilor ajustate sezonier. In primele trei luni ale anului, PIB-ul Letoniei a scazut cu 0,3%.

O definitie comuna a recesiunii este data de doua trimestre consecutive de evolutie negativa a economiei, situatie in care se afla si Estonia.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/20558_letonia_se_alatura_estoniei_si_intra_in_recesiune.html