Pentru prima data in ultimii zece ani, consumatorii din cele mai multe tari europene cumpara acum mai putin decat in aceeasi perioada a anului anterior, ceea ce contribuie la incetinirea cresterii unor economii ce par sa fi intrat deja in recesiune, relateaza International Herald Tribune.
Europenii nu se mai grabesc sa cheltuiasca, deoarece "nu este usor sa cumperi, cand totul se scumpeste", iar acest lucru se vede, se arata intr-un articol publicat in editia online a International Herald Tribune.
Vanzarile cu amanuntul din cele 15 tari care folosesc moneda unica europeana au scazut in iulie a treia luna consecutiv, potrivit datelor publicate saptamana trecuta de Oficiul European de Statistica, Eurostat.
Statisticile se bazeaza pe volumul de vanzari, nu pe preturi, si reflecta partial tendintele inflationiste care au lovit consumatorii din intreaga lume.
Statisticile sunt, insa, o dovada in plus a poroblemelor economice din Europa. Produsul intern brut (PIB) al zonei euro a scazut in trimestrul al doilea, ceea ce nu s-a mai intamplat de la crearea monedei unice europene la finalul anilor '90, iar cei mai multi dintre economisti estimeaza ca in trimestrul de fata va fi un alt declin.
"Exista motive sa speram ca declinul este doar unul temporar", spune economistul Jennifer McKeown, de la compania londoneza Capital Economics.
McKeown atrage atentia ca, in conditiile in care volumul vanzarilor a scazut, consumatorii cheltuie, totusi, mai multi euro ca niciodata. Astfel, sumele cheltuite pe cumparaturi creste intr-un ritm anual de 1,9%, nivel in scadere fata de cel din ultimele luni, dar care se mentine in apropierea unor medii istorice.
"Valoarea vanzarilor a continuat sa creasca intr-un ritm destul de sanatos, ceea ce sugereaza ca ritmul de crestere a volumului vanzarilor ar trebui sa accelereze de indata ce se va tempera inflatia", a adaugat McKeown.
In zona euro, exista variatii mari in ceea ce priveste rata de crestere a vanzarilor, iar cel mai mare avans este inregistrat in tarile de la periferia zonei euro. Vanzarile din Cipru au crescut cu aproape 11% in perioada mai 2007-mai 2008, potrivit ultimelor cifre disponibile, iar cele din Slovenia au avansat cu mai mult de 5% intre iulie 2007 si iulie 2008.
In schimb, in Finlanda, vanzarile au sporit cu doar 3,3%, ceea ce marcheaza un nivel minim nemaiatins din 2005.
Ca parte negativa, unele dintre cele mai semnificative scaderi au fost inregistrate in tarile unde preturile de pe piata imobiliara au cazut, dupa ce crescusera rapid timp de mai multi ani. Astfel, volumul vanzarilor a scazut cu 6% in Spania si cu 2% in Irlanda.
Dintre cele patru cele mai mari economii din zona euro - Germania, Franta, Italia si Spania -, doar Franta a avut o crestere a vanzarilor, chiar daca una redusa. Economiile acestor patru state ntaresc de trei ori mai mult decat toate celelalte 11 membre ale zonei euro impreuna.
In Italia, unde piata imobiliara nu a inregistrat un asemenea boom, dar care se confrunta cu o stagnare economica, vanzarile au scazut cu aproape 5% pana in iunie.
Germania, cea mai mare economie din zona euro, a afisat o scadere mai mica, de 1,3%. Semnificatia cifrei ar putea fi, insa, mult mai rea decat pare, deoarece vanzarile din Germania scad de mai mult de un an.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/20518_europenii_isi_reduc_cheltuielile,_iar_economia_reflecta_acest_lucru.html