Banii multor bucuresteni au disparut dupa ce au dat curs unei solicitari venite - aparent - din partea bancii.
Mesajul suna cam asa: "Prin prezenta notificare, iti aducem la cunostinta preluarea comisionului de intretinere in valoare de 1,50 lei din contul tau. De asemenea, ai un mesaj necitit - 'Modificare Cont Distrigaz'. Pentru vizualizarea detaliilor, inregistreaza-te acum".
O clienta a bancii sustine ca mesajul coincidea cu subiectul discutiei purtate de curand cu unul din angajatii bancii. Clienta a cazut in plasa hackerilor, care i-au sustras 840 de lei. Dupa ce a introdus datele personale, i-a aparut mesajul "Autentificare Nereusita - Cont Blocat". Apoi a fost instiintata printr-un mesaj ca userul si parola i-au fost schimbate.
Dupa ce a sunat la linia de suport a bancii a aflat ca a fost tinta unui atac de tip phishing. Reprezentantii bancii au blocat imediat contul pagubitei pentru a opri alte furturi.
Unii avocati acuza insa banca de faptul ca nu si-a informat clientii de riscurile care ii pasc in cazul tranzactiilor electronice. Mai mult, ei considera ca banca e vinovata pentru ca ar ascunde informatii privind atacurile de phising, precum si existenta pagubitilor.
In replica, bancile dau vina pe naivitatea propriilor clienti. Clientii trebuie sa stie ca: reprezentantii Raiffeisen Bank nu cer niciodata informatii confidentiale pe cale electronica. Banca nu solicita niciodata pe e-mail astfel de informatii. Parola, codul PIN nu se divulga nimanui, sub nici un motiv. Acest lucru este valabil pentru toate bancile.
Cei care au fost totusi pacaliti trebuie sa astepte rezultatele anchetei politiei pentru a-si putea recupera, eventual, banii.
Antena3
http://www.banknews.ro/stire/20506_mii_de_clienti_ai_bancii_raiffeisen_au_fost_pacaliti_de_hackeri.html