Complexul Munchausen la birou
HR/Cariere | Data Publicarii: 27-08-2008

Pentru multi, timpul petrecut la birou a devenit la fel de important ca timpul petrecut in familie, iar neimplinirile de la munca tind sa capete gravitatea celor din cadrul casnic. O remarca negativa a colegilor sau o critica a sefului pot reprezenta pentru multi angajati lucruri mai dureroase decat neintelegerile cu cei de acasa. Acestia, spun psihologii, sunt cei mai predispusi sa dezvolte complexul Munchausen la locul de munca.

Angajatii inventeaza probleme pe care ulterior le rezolva castigand astfel mai multa credibilitate si facand dovada competentelor lor. Asa se manifesta in linii mari complexul Munchausen. Pentru un manager de companie e greu de diferentiat ce este merit adevarat si ce este inventie. Cel mai adesea, complexul este descoperit intamplator in cazurile in care angajatii recurg la scenarii grosiere.

O forma frecventa de manifestare pusa in evidenta de psihologi este cea a ascunderii unor informatii cheie care ulterior sunt folosite cand situatia devine critica astfel incat posesorul lor sa para salvatorul firmei. Ben Dattner, specialist in psihologia organizatiilor, spune ca aceasta forma e des intalnita la executivii care isi desemneaza un succesor dar subconstient nu vor sa cedeze locul. Actiunile lor tind sa ii submineze pozitia noului director iar, intr-un final, initiaza masuri de corectie a erorilor pentru a demonstra cat sunt de indispensabili.

Manfred Kets de Vries, director al centrului de business Insead, specializat in coaching pentru manageri, spune ca astfel de tendinte inconstiente pot fi extrem de daunatoare pentru organizatie in cazul in care nu sunt observate din timp. Bennett a identificat prima data un comportament de tip Munchausen intr-o fabrica americana de produse chimice. Directorul companiei isi anuntase angajatii ca job-urile lor sunt in pericol dar ca va face tot posibilul sa readuca afacerea pe linia de plutire. Dupa cateva saptamani s-a afisat in fata salariatilor in postura de salvator al locurilor de munca.

Un tipar des intalnit de Bennett este al colegilor intriganti. El descrie cazul unei femei care timp de mai multi ani a avut relatii tensionate cu o alta colega din cauza informatiilor date de un al treilea coleg. Mai tarziu s-a aflat ca acesta a generat deliberat o stare de neincredere intre ele pentru a-si atribui rolul de pacificator in fata sefului.

Frustrarile stau de cele mai multe ori la baza dezvoltarii complexului. Cand seful direct e reticient in a recunoaste meritele sau a deschide o discutie despre marirea salariului angajatii incep sa manifeste o nemultumire care de cele mai multe ori se stinge prin demisie sau o negociere cu superiorul. In alte cazuri se ajunge la astfel de manifestari deviante. Bennett este de parere ca o mai atenta aplecare asupra nevoilor salariatilor poate limita frecventa acestor comportamente.

George Trifu