Banca Comerciala Romana (BCR) ofera posesorilor de carduri, incepand de la sfarsitul saptamanii trecute, acces la un numar de 12 ATM-uri instalate in principalele statii de metrou, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro.
Astfel, ATM-urile sunt amplasate in statiile de metrou: Gara de Nord 1, Piata Romana, Piata Unirii 1, Piata Victoriei 2, Stefan cel Mare, Piata Iancului, Piata Muncii, Grozavesti, Basarab, Dristor 1 iar in statia Armata Poporului sunt instalate 2 aparate.
De la oricare ATM, clientii BCR pot efectua urmatoarele operatiuni: retragere de numerar, consultarea soldului cardului, plata facturilor pentru 160 de furnizori de utilitati din toata tara, plata ratelor la creditele BCR, transfer intre conturile BCR, incarcarea cartelelor Vodafone, schimbarea PIN-ului pentru cardurile emise de BCR si obtinerea unui extras al operatiunilor facute cu cardul de credit. Suma maxima per tranzactie care se poate retrage dintr-o singura operatiune este de 3.000 lei.
In prezent, reteaua de ATM-uri a BCR a ajuns la aproape 1.650 de aparate, cota de piata a BCR atingand 25% iar in ceea ce priveste Capitala aceasta fiind de 23%.
In zona emiterii de carduri BCR are o cota de piata de peste 22%, iar in Bucuresti detine peste 26% din piata cardurilor. Banca are, in prezent, aproape 2,4 milioane de carduri active.
Redactia BankNews.ro
http://www.banknews.ro/stire/20127_bcr_instaleaza_atm-uri_in_statiile_de_metrou_.html