Banca de investitii Lehman Brothers negociaza o vanzare a portofoliului sau de active imobiliare, ca sa isi consolideze finantele, dupa ce a realizat deprecieri costisitoare de active, potrivit editiei online a publicatiei britanice Financial Times, citata de Reuters.
Banca de investitii este dispusa sa vanda activele separat sau integral, potrivit Financial Times (FT), care citeaza surse avizate, ce au participat la discutiile dintre reprezentantii Lehman Brothers si potentialii cumparatori.
Lehman Brothers s-a oferit sa compenseze cel mult 5 miliarde dolari din eventuale pierderi survenite din cauza activelor imobiliare din portofoliu, dupa vanzare, potrivit surselor citate de FT.
Portofoliul include ipoteci si valori mobiliare garantate cu ipoteci, evaluate la 29,4 miliarde dolari in 31 mai. Portofoliul mai contine si active imobiliare in valoare de 10,4 miliarde dolari la sfarsitul lui mai.
Reprezentantii Lehman Brothers nu au putut fi contactati imediat pentru comentarii.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/20115_lehman_brothers_si-ar_putea_vinde_portofoliul_de_active_imobiliare.html