BankNews.ro - The Business Republic

Imprumuturile in valute exotice, din nou rentabile
Finante-Banci | Data Publicarii: 15-08-2008

Dupa o perioada de volatilitate ridicata, acum cotatiile sunt favorabile creditelor in franci elvetieni, noteaza Adevarul. In viitor, ritmul de crestere a creditelor in franci elvetieni, yeni si forinti va sta sub semnul masurilor administrative adoptate de BNR, dar si al factorilor externi.

Cursul de schimb al francului elvetian a revenit la nivelul de la inceputul anului. Daca in prima zi a lui 2008 moneda era cotata cu 2,1911 lei, dupa o perioada de volatilitate pronuntata, paritatea anuntata de banca centrala pentru astazi este de 2,1819 lei/franc elvetian.

Practic, "ieftinirea" francului aduce un plus de atractivitate imprumuturilor in valute exotice, cu atat mai mult cu cat dobanzile pe care acestea le presupun sunt mai mici fata de cele in euro sau in lei.

Potrivit celor mai recente statistici ale Bancii Nationale a Romaniei(BNR), imprumuturile in valute exotice reprezentau in luna mai 15% din totalul creditelor pentru locuinte.

Numai de la inceputul anului avansul creditelor in aceste valute a fost de 20%, de doua ori mai mare decat avansul pietei pentru imprumuturile destinate achizitiei de locuinte. Practic, in luna mai creditele in alte valute (franci elvetieni, forinti, yeni si dolari) reprezentau 2,5 miliarde lei dintr-un total de 16,5 miliarde lei.

Analistii spun ca dinamica ridicata se datoreaza in principal apetitului tot mai mare pentru imprumuturile in franci elvetieni, in timp ce restul monedelor exotice nu sunt nici pe departe la fel de atractive.

BNR a tras un semnal de alarma

Fata de anul trecut dinamica pe acest segment este mult mai spectaculoasa. Astel, in intervalul mai 2007-mai 2008, creditele in valute exotice au crescut de aproape trei ori.

Ramane de vazut ce se va intampla de acum inainte, mai ales ca Banca Nationala a luat in vizor creditele in franci elvetieni. Speculatiile nascute in jurul proiectului de regulament pregatit de banca centrala pentru limitarea riscului de creditare al persoanelor fizice au in vedere inclusiv adoptarea unor reglementari care sa vizeze limitarea imprumutrilor "exotice".

Factorii externi, importanti

In asteptarea unei decizii finale din partea Bancii Nationale, analistii spun ca evolutia ritmului de creditare in franci depinde de evolutia raportului dintre dobanda de politica monetara din zona euro si cea stabilita de catre banca centrala a Elvetiei. "Cu siguranta, avansul pe segmentul creditelor in monede exotice nu va mai fi atat de ridicat", sustine Dragos Cabat, presedintele Chartered Financial Analyst (CFA).

In opinia acestuia, creditele in franci elvetieni sunt inca avantajoase din punctul de vedere al dobanzilor pe care le comporta. Iar in ceea ce priveste riscul valutar, analistul spune ca acest factor este prea putin avut in vedere de catre romani, atunci cand aleg sa se imprumute. "Nu s-au gandit nicio clipa la implicatiile fluctuatiilor de curs valutar", conchide Cabat.

Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/20092_imprumuturile_in_valute_exotice,_din_nou_rentabile.html