BankNews.ro - The Business Republic

Promovarea pe site-urile internationale, un milion de euro
Afaceri | Data Publicarii: 15-08-2008

Companiile din Romania vor investi, in acest an, aproximativ un milion de euro pentru a se promova pe site-urile straine, potrivit lui Adrian Stanescu, country manager al agentiei de publicitate online ThinkDigital, care reprezinta, pe plan local, site-uri internationale precum ebay.com, economist.com, MySpace si Facebook.

Pe piata locala a vanzarilor de publicitate pe site-uri internationale, ThinkDigital ar putea ajunge, la finele acestui an, la o cota de piata de circa 25%, vizand atingerea unei cifre de vanzari de aproape 250.000 de euro, precizeaza Stanescu. Site-urile straine, reprezentate in Romania de catre agentia de publicitate online ThinkDigital Romania, numara aproape 3,5 milioane de vizitatori locali, aproape 50% din numarul total al utilizatorilor de internet din tara noastra.

Pentru acest an, primul din istoria companiei, care si-a inceput activitatea in luna aprilie, este vizata o cifra de vanzari de un sfert de milion de euro. "Aceasta este o estimare pesimista, avand in vedere ca, pana acum, in primele trei luni de activitate am avut vanzari de aproape 50.000 de euro", a afirmat Stanescu.

In primul an, agentia isi propune sa aiba un rol educativ pe piata de publicitate online din Romania. "Majoritatea firmelor de aici vor sa-si faca publicitate doar pe site-urile romanesti, putini inteleg importanta promovarii pe site-urile internationale renumite", a explicat reprezentantul ThinkDigital. Agentia este dezvoltata pe doua directii: comercializarea spatiilor publicitare si creearea de bannere. In cadrul ultimei activitati, agentia utilizeaza, exclusiv pentru Romania, tehnologiile furnizate de catre Eyeblaster si Atlas. "Reclamele proiectate de noi sunt extrem de targetate. Astfel, ele vor fi afisate in functie de IP-ul utilizatorului, de preferintele sale, de tipul de campanie si de planningul convenit", a precizat Stanescu.

Oficialul agentiei estimeaza o crestere a pietei de publicitate online la aproximativ 15 milioane de euro, aproape dublu fata de anul trecut. "Unii estimeaza 20 mil. euro, dar mi se pare o cifra prea mare. Oricum, piata se va apropia de 30 mil. euro in 2009", a precizat reprezentantul companiei.

Agentia reprezinta, exclusiv in Romania, la nivel de vanzari de publicitate, Microsoft Advertising, divizia de publicitate a gigantului IT si a retelei ORIDIAN, care numara circa 289 de site-uri internationale premium, precum ebay.com, economist.com sau travel.com. De asemenea, agentia vinde spatiu publicitar pentru site-urile sociale MySpace, Facebook, Hi5 sau Bebo. "In total, circa 650 milioane de oameni viziteaza toate site-urile pentru care noi avem exclusivitate aici", a afirmat oficialul ThinkDigital.

Printre competitorii companiei se numara agentia de publicitate MediaCafe, reprezentanta Yahoo! in Romania, si ARBOInteractive, care comercializeaza spatiu publicitar pe site-ul social Hi5.

Business Standard

http://www.banknews.ro/stire/20089_promovarea_pe_site-urile_internationale,_un_milion_de_euro.html