Controlul averilor, un veac de esecuri
Finante-Banci | Data Publicarii: 07-08-2008

Verificarea modului in care demnitarii si functionarii publici si-au cladit averile s-a facut de mantuiala, indiferent de forma imbracata de legi de-a lungul timpului.

Odiseea legii averilor a inceput in urma cu 76 de ani. Nascuta in monarhia lui Carol al II-lea, reinventata si abuziva in comunism, adaptata si "aerisita" in capitalism, ceea ce azi se numeste "Legea ANI" are totusi o caracteristica atemporala: ineficienta si o doza semnificativa de arbitrar.

EVZ si grupul de investigatii "Militia spirituala" prezinta istoria zbuciumata a legilor privind controlul averilor, de la Carol al II-lea si "Epoca de Aur" pana in prezent.

Recent, Agentia Nationala de Integritate (ANI) - noul organism insarcinat cu verificarea modului in care functionarii publici si demnitarii si-au dobandit averile - a dat publicitatii primul sau bilant: doar 90 de angajati ai statului sunt cercetati pentru modul in care s-au imbogatit. Intre ei, 17 parlamentari, 14 primari si viceprimari, trei magistrati. Comisia Europeana s-a aratat totusi optimista cu privire la viitorul ANI.

Pana aici, drumul a fost greu. Anterior aparitiei ANI, in 2004, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a monitorizat aplicarea Legii 115/1996 privind declararea averilor. In analiza, eficienta actului normativ a fost minima: 87 la suta din dosare au fost clasate. Pana in 2008, arata statisticile, nu exista demnitari imbogatiti ilegal.
 
"Nu e promptitudine"

Istoria Legii averilor arata ca disfunctionalitatile grave nu au ocolit nici cel mai represiv regim: cel comunist. In 1978, Biroul Permanent al CPEx a solicitat un raport detaliat privind eficienta Legii 18/1968 a ilicitului, pentru primul deceniu de functionare. Rezulta ca asa-zisele reusite ale "organelor" s-au concertizat in urmarirea penala a sub 15 la suta dintre persoanele suspectate de imbogatire illicita.

Raportul din '78 continua intr-o nota pesimista: activitatea organelor de stat bifa "numeroase neajunsuri", iar conducerile organizatiilor socialiste, ale Militiei si ale Procuraturii nu manifestau suficient aplomb. Situatia era evaluata astfel: "Fata de anul 1972, cand numarul cazurilor a fost de 6.686, acestea au scazut la 2.038 in 1976 si la mai putin de 1.700 in 1977." Printre cele mai "curate" judete se numarau Covasna, Harghita, Cluj, Buzau, Neamt si Dolj.

Comunistii erau ingrijorati si de faptul ca muncitorii se indeletniceau cu furtul din avutul obstesc, iar legea devenea timida in fata cadrelor cu functii de conducere: "Numarul sesizarilor privind asemenea persoane (n.r. - cadre de conducere) a fost, in perioada 1972- 1978, de numai 275, din totalul de 20.216", conchidea raportul.

"Statul e de vina"

"Paraciosii" formau alta categorie luata in colimator. Arhivele comuniste arata ca oamenii muncii isi reclamau intr-o veselie si neintemeiat vecinii si colegii pe care ii considerau mai bogati decat le-ar fi permis legea. Conform documentului citat, din 28.215 sesizari analizate intre 1968 si 1978, doar 4.435 au fost confirmate ca intemeiate, "multi cetateni fiind purtati inutil pe drumuri". Iar criticile vizau si Tribunalul Suprem, care, in spete similare de ilicit, pe unii ii condamna, iar pe altii ii achita.

Documentul, datat 17 aprilie 1978, se incheia trist, cu o concluzie surprinzatoare:. "Neajunsurile existente in aplicarea Legii 18/1968 s-au datorat in buna masura insuficientei preocupari din partea conducerii Ministerelor de Interne, Justitie, Finante, Procuraturii Generale si Tribunalului Suprem".

Integral in Evenimentul Zilei