Presedintii consiliilor judetene s-au dovedit a fi oameni descurcareti in fieful lor. Ei au stiut sa manevreze bine banul pentru a obtine venituri consistente, noteaza Romania Libera. Unii sefi ai judetelor s-au imprumutat cu sume mari de bani de la banci, altii au facut depozite consistente, dar au si facut plasamente financiare eficiente.
Potrivit declaratiilor de avere si de interese pe care au trebuit sa le depuna dupa (re)alegerea lor, presedintii si-au plasat banii in diverse afaceri sau sunt actionari la firme care obtin profituri mari. De exemplu, mai toti au facut credite la banci pe perioade lungi, bani folositi pentru achizitionarea de imobile si terenuri. Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, are, potrivit propriei declaratii de avere, depozite la BRD (trei la numar), unul la Bancpost si altul la BCR, dar si doua carduri la BRD si Bancpost. Depozitele sunt in valoare de 40.000 dolari, 10.000 euro si 50.000 de RON, iar cardurile in valoare de 23.000 RON.
De asemenea, Simirad a obtinut 10.000 dolari din drepturi de autor, stimulente in valoare de 11.000 dolari, dar a si vandut actiuni pentru care a primit 15.600 dolari. Din salariul de ambasador al Romaniei in Cuba a obtinut un venit de 54.600 dolari si 35.570 euro, dar are si doua colaborari la doua ziare iesene, unde mai castiga 3.000 lei pe luna. La toate acestea se adauga si pensia de 2.450 lei lunar. Sotia sa mai aduce in casa o pensie lunara de 1.050 lei, dar si 3.000 lei de la un ziar local. Dar Simirad mai este, potrivit declaratiei de interese, si membru in CA al CET Iasi, de unde a mai castigat lunar 1.880 lei lunar.
Un campion la depozite bancare este presedintele Consiliului Judetean Caras Severin, Sorin Frunzaverde. El detine sase conturi bancare la doua banci, in valoare de 70.000 euro, 2.000 dolari si 22.000 lei. Toate depozitele au fost dechise dupa 2002, pana anul trecut. Dar Frunzaverde a contractat si un imprumut de 92.000 euro.
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a obtinut in 2005, potrivit declaratiei sale de avere, un imprumut de 100.000 euro de la Banca Transilvania, creditat pe 15 ani. Flutur a castigat din indemnizatia de senator 49.000 lei/an, iar sotia sa, din functia de referent superior, suma de 43.003 lei pe an. Baronul de Vrancea Marian Oprisan a obtinut in 2005 doua credite de la Banca "Ion Tiriac" in valoare de 35.000 euro. In rest, pentru renumele sau de vataf de judet, Oprisan pare a sta slab la capitolul avere. Ziaristii locali au remarcat ca dupa declansarea anchetelor DNA declaratiile sale de avere s-au subtiat din ce in ce mai mult. Nu se regasesc nici vila de la Balotesti, proprietate a familiei, nici terenuri de peste 7.000 mp, nici complexul Caprioara, despre care jurnalistii au scris de-a lungul timpului.
Potrivit ultimei sale declaratii, Oprisan nu are decat doua imobile, un teren de 1.562 mp si nu este actionar la nici o societate. Baronul de Gorj Ion Calinoiu, urmarit penal de DNA, are un credit contractat de la Raiffeisen Bank, in valoare de 26.000 euro, nu are decat o casa si doua terenuri. Mai este membru in CA al Craifor Craiova, dar si membru in boardul Agentiei de Dezvoltare S-V Oltenia.
In schimb, presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, detine plasamente financiare eficiente. Este actionar la SC Mondial Com SRL, la SC Olas Prod, cu active in valoare de 34.400 lei, dar are si peste 400 de cupoane la SC Jiu SA. Baronul de Arges Constantin Nicolescu, un apropiat al presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, este un latifundiar in judetul sau, detinand cele mai mari suprafete de teren trecute in proprietatea sa ori a numeroaselor sale rude. Pe numele sau sunt trecute, potrivit declaratiei de avere, mai multe hectare de teren arabil, faneata, padure si livada. Nicolescu detine doua depozite la BCR, in valoare de 15.000 euro si 30.000 lei, si un cont curent de 15.000 lei.
Presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, si-a rotunjit bine veniturile, in special in ultimii doi ani. Astfel, potrivit declaratiei de avere, el si-a deschis 5 conturi bancare la trei banci, in valoare de peste 150.000 euro. Mai detine o colectie de pictura romaneasca in valoare de 11.500 euro, tablourile fiind adunate din 1992. Insa, dupa cum arata declaratia de avere, aceste bunuri au fost adunate de familia Ostaficiuc dintr-un salariu de presedinte al Consiliului Judetean, reprezentand 66.000 lei lunar, dar si din cel al sotiei, de 11.200 lei.
Romania Libera
http://www.banknews.ro/stire/19653_baronii_locali,_specialisti_in_plasamente_financiare.html