Salariatii sunt tot mai interesati de sistemul pensiilor private si de riscurile investitionale implicate, noteaza Adevarul. Aproximativ 80% dintre romani cunosc faptul ca, pe langa pensia publica, se poate obtine si un alt tip de pensie (privata), arata ultimul sondaj de piata in domeniu.
Pe langa numarul mai mare de participanti la pilonul II, cu mult peste asteptari, Comisia de Supraveghere a Sistemului Pensiilor Private (CSSPP) dovedeste ca si-a facut si o imagine buna in piata. Ultimul sondaj CURS (realizat la solicitarea CSSPP) arata ca aproape jumatate din repondenti (47%) au auzit de abitrul pietei. Binevenite au fost si campaniile TV desfasurate de cele 14 companii de pe piata pensiilor private, precum si efortul acestora de a trimite pliante informative prin posta.
Aproape 80% dintre romani cunosc faptul ca, pe langa pensia publica, se poate obtine si un alt tip de pensie, respectiv privata. "Rezultatele sondajului evidentiaza un nivel ridicat de informare al respondentilor cu privire la sistemul de pensii private.
Astfel, 78% dintre cei intervievati cunosc faptul ca, pe langa pensia publica, se poate obtine si un alt tip de pensie, pensia privata. De asemenea, 52% dintre acestia cunosc faptul ca, in noul sistem, nivelul pensiei este in stricta concordanta cu politica de investitii a fondului de pensii private pentru care a optat fiecare", spun oficialii CSSPP.
Sondajul s-a desfasurat in prima parte a lunii iulie, fiind intervievate peste 1.000 de persoane, si are o marja de eroare de +/- 3%.
Pensiile facultative, la fel de cunoscute
Potrivit sondajului, notorietatea pensiilor private facultative este ridicata, 73% dintre respondenti auzind de acest tip de pensii. Avantajele pilonului III sunt, in opinia repondentilor, acumularea (economisirea si investirea banilor) (37%), proprietatea asupra banilor (25%), siguranta (13%) si faptul ca nu se platesc impozite pentru o parte din contributii (12%).
Totusi, repondentii au si motive de teama, printre acestea, riscul investitional fiind cel mai des mentionat (40%). Faptul ca este o contributie in plus, data din salariu, este un alt dezavantaj perceput de 25% din cei care au raspuns sondajului.
8% din venituri contributie
Dorinta de a opta pentru o pensie privata facultativa este destul de scazuta, doar 28% din repondenti dorind sa opteze, in timp ce 62% nu doresc sa contribuie la pilonul III deocamdata. Cei care ar opta pentru o astfel de pensie ar fi dispusi sa contribuie, in medie, cu 8% din venituri pentru o pensie privata facultativa.
Rezultatele acestui sondaj permit CSSPP evaluarea perceptiei publicului asupra institutiei, dar si asupra sistemului de pensii private in ansamblu.
Desfasurata in perioada septembrie 2007 - ianuarie 2008, campania de informare publica a fost initiata de catre CSSPP, impreuna cu Ministerul Muncii, si a fost finantata printr-un imprumut al Bancii Mondiale.
Adevarul