BankNews.ro - The Business Republic

AVAS a incasat peste 115.000.000 lei din privatizarile efectuate in 2008
Economie | Data Publicarii: 28-07-2008

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a incheiat in perioada primului semestru 23 contracte de vanzare-cumparare de actiuni pentru un numar de 21 societati comerciale pentru care a incasat 115.508.152, potrivit datelor furnizate de AVAS.

Potrivit datelor AVAS, din cele 23 de contracte incheiate, trei au fost pentru pachete majoritare de actiuni si 20 pentru pachete minoritare. Cele 21 de societati comerciale aveau un capital social total de 69 milioane lei si un capital social vandut de 4,5 milioane lei.

Prin planul de privatizare pentru 2008, AVAS si-a propus si a prezentat Guvernului Romaniei lansarea la privatizare, in acest an, a unui numar de 283 de societati comerciale, dintre care 61 cu capital majoritar de stat si 222 cu capital minoritar de stat.

Din cele 61 de societati comerciale la care AVAS detinea pachetul majoritar de actiuni la inceputul anului 2008, au inceput procedurile de privatizare pentru 16 societati comerciale ( Master Bucuresti, Avioane Craiova, Casstil Bucuresti, IAR Ghimbav, INAR Brasov, SPID Tg. Mures, Olimp Estival 2000 Olimp, Industrializarea Laptelui Bistrita, Cuprumin Abrud, Moldomin Moldova Noua, Iprochim Bucuresti, ISCIR - CERT Bucuresti, IOR Bucuresti, Antibiotice Iasi, ITEC Brazi si Agromec Rimetea).

Astfel, din cele 16 societati, trei au contracte de vanzare-cumparare de actiuni incheiate (Master Bucuresti, Olimp Estival 2000 Olimp, Spid Tg. Mures), trei se afla in faza negocierilor (Avioane Craiova, Iprochim Bucuresti, Agromec Rimetea), iar o societate comerciala se afla in faza primirii ofertelor pentru privatizare (IAR Ghimbav).

Pentru alte cinci societati comerciale ofertele pentru privatizare au fost retrase la solicitarea Comisiei Europene, deoarece cuprindeau posibile elemente de ajutor de stat ( INAR Brasov, Cuprumin Abrud, ISCIR - CERT Bucuresti, Antibiotice Iasi, ITEC Brazi). Totodata, pentru doua societati contractul de vanzare-cumparare nu s-a incheiat (Industrializarea Laptelui Bistrita si Casstil Bucuresti).

In cazul privatizarii societatilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare ramase in portofoliul AVAS acestea vor fi relansate al privatizare dupa modificarea cadrului legislativ. Este vorba de INAR SA Brasov, ITEC SA Brazi-Prahova, ISCIR - CERT SA Bucuresti.

In privinta celor 222 de societati comerciale la care AVAS detine pachete minoritare de actiuni, 44 dintre acestea au fost oferite spre vanzare de la inceputul anului 2008, din care pentru 18 societati au fost incheiate 21 contracte vanzare-cumparare actiuni, iar pentru alte 10 societati care au fost oferite spre vanzare in intervalul 1 ianuarie -30 iunie 2008, nu s-a reusit incheierea de contracte de vanzare-cumparare actiuni din cauza interesului scazut al investitorilor.

Conform informatiilor AVAS, 16 societati sunt in prezent scoase la vanzare sau sunt in curs de publicare a anuntului de vanzare actiuni.

De asemenea, 34 societati (din care 10 societati incluse in programul pe 2008) au fost actionate in instanta pentru netransmiterea documentatiei de privatizare catre AVAS, iar 123 societati au fost identificate cu situatie patrimoniala neclara, nereguli majorare capital social cu valoarea terenurilor, din care 73 societati sunt incluse in programul pe 2008.

La inceputul anului 2008, AVAS a anuntat obiectivele privind procesul de trecere in proprietate privata. Acestea au fost stabilite in functie de portofoliul Autoritatii, in conditiile in care, la inceputul anului 2006, AVAS finalizase privatizarea a peste 90% din societatile pe care le detinea, dar preluase portofoliul OPSPI din domeniul energetic si al apararii, unde legislatia in vigoare nu permitea privatizarea.

Astfel, obiectivele stabilite de AVAS pentru anul 2008 au avut in vedere selectarea societatilor comerciale din portofoliul institutiei care pot fi oferite la privatizare, initierea procedurilor de privatizare pentru societatile din portofoliul AVAS, care fac parte din programul de privatizare, vanzarea pachetelor minoritare cotate la bursa si modificarea legislatiei in conformitate cu cerintele Comisiei Europene.

Dupa fixarea obiectivelor s-a realizat o analiza detaliata a societatilor comerciale neprivatizate din portofoliul AVAS pentru stabilirea strategiilor punctuale de privatizare/ declansare a procedurilor de lichidare, prin coroborarea situatiei lor economico-financiare cu interesul manifestat de potentialii investitori.

Societatile minoritare au fost selectate in functie de valoarea de piata, rapiditatea estimata pentru finalizarea contractului de privatizare si volumul tranzactiilor din ultimele sase luni.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/19574_avas_a_incasat_peste_115000000_lei_din_privatizarile_efectuate_in_2008.html