BankNews.ro - The Business Republic

Luxul inainte de toate. Romanii cheltuiesc mai mult decat castiga
Economie | Data Publicarii: 22-07-2008

Romanii prefera sa-si cheltuiasca toti banii in detrimentul investitiilor sau economiilor, astfel ca 70% dintre acestia nici nu economisesc, nici nu investesc, noteaza Gardianul. Drept motiv pentru cei care nu au economisit vreun ban din salariu, 66% dintre participantii la studiu au declarat "imposibilitatea de a economisi". Pe de alta parte, 17% dintre cei care totusi reusesc sa economiseasca nu pun deoparte mai mult decat echivalentul unui salariu mediu pe economie (300 euro), iar 12% dintre acestia economisesc chiar mai putin (200 euro). Din acest motiv, romanii sunt pe ultimul loc la capitolul "numar mediu de produse de economii/investitii detinute", cu doar 0,7 produse/respondent.

Mai bine de 70% din romani sunt "mana sparta" cand vine vorba de bani, astfel ca acestia nu economisesc si nici nu investesc banii pe care-i castiga, se arata intr-un studiu al Grupului Aviva Romania. Alti 28% dintre conationali prefera mai degraba sa cheltuiasca decat sa economiseasca sau sa investeasca. 17% dintre cei care totusi reusesc sa economiseasca nu pun deoparte mai mult decat echivalentul unui salariu mediu pe economie (300 euro), iar 12% dintre acestia economisesc chiar mai putin (200 euro). Studiul s-a desfasurat in 25 de tari din Europa, Asia Pacific si America de Nord, printre care si Romania, iar rezultatele arata ca in majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est interesul populatiei cu privire la produsele financiare este destul de redus in comparatie cu celelalte tari din Europa. Tara noastra este codasa clasamentului la capitolul numar mediu de produse de economii/investitii detinute, cu doar 0,7 produse/ respondent, in timp ce media europeana este de 2 produse/respondent.

Cheltuielile ne pun la mijlocul clasamentului

In randul tarilor din Europa Centrala si de Est, romanii se afla la mijlocul clasamentului cand vine vorba de cheltuieli versus economii, 28% dintre acestia preferand mai degraba sa cheltuiasca banii, in loc sa investeasca. Pe primele locuri se afla lituanienii si polonezii, cu 42%, la polul opus aflandu-se cehii, cu doar 20% din salariati care cheltuiesc. Daca vorbim despre motivele pentru care romanii nu economisesc, 66% dintre participantii la studiu au declarat "imposibilitatea de a economisi" ca fiind motivul principal, singurii care depasesc acest nivel fiind ungurii (77%). Cehii sunt cei mai moderati la declaratiile cu privire la ce ii impiedica sa economiseasca, 29% dintre respondenti invocand ca principalul motiv tine de teama legata de pierderea economiilor sau a investitiilor.

"Intr-o societate axata pe consum, asa cum este cea din Romania, promovarea unor produse de economisire pe termen lung, pensii sau asigurari de viata, este o adevarata provocare, cu atat mai mult cu cat potentialul de crestere al pietei este semnificativ. Se investeste foarte mult in publicitate si uneori se omite esentialul - pentru ca aceasta piata sa atinga nivelul de dezvoltare al tarilor din Europa Centrala si de Est, avem nevoie de o educatie financiara adecvata", a declarat Shah Rouf, CEO Aviva Grup Romania.

Gardianul

http://www.banknews.ro/stire/19450_luxul_inainte_de_toate_romanii_cheltuiesc_mai_mult_decat_castiga.html