BankNews.ro - The Business Republic

China va deveni cea mai mare putere economica a lumii
International | Data Publicarii: 09-07-2008

Economia Chinei o va devansa pe cea a Statelor Unite pana in 2035, se arata intr-un studiu publicat de Institutul Carnegie din Statele Unite, citat de AFP. Potrivit raportului realizat de economistul Albert Keidel, cresterea spectaculoasa este motivata de cererea interna si mai putin de exporturi. Specialistii estimeaza ca Produsul Intern Brut al Chinei va fi, in 2050, dublu fata de cel al SUA, in conditiile in care in prezent este de peste patru ori mai mic.

"Cresterea medie anuala inregistrata in ultimul deceniu a fost de zece procente. Deoarece are la baza in principal cererea interna, cresterea economica rapida va continua, indiferent de limitele pietei mondiale", se arata in studiul citat.

Keidel, care a lucrat in cadrul Bancii Mondiale si la Trezoreria Americana, considera ca dezvoltarea economica a Chinei va cantari mult in problemele militare si diplomatice.

"Puterea economica a Chinei va fi resimtita in toate dimensiunile relatiilor internationale", a opinat economistul american.

Astfel, conducerea institutiilor internationale, precum Banca Mondiala si Fondul Monetar International, va fi indreptata spre China, cartierele generale fiind translatate in Beijing sau Shanghai.

In acest context, cu o rata de influenta mult mai mica, Statele Unite vor fi nevoite sa accepte compromisuri.

Cresterea economica impresionanta va amplifica insa mai multe probleme cu care se confrunta China, precum saracia si poluarea.

Astfel, in ciuda progresului impresionant, standardul de viata va ramane semnificativ mai scazut decat cel al Statelor Unite, iar diferentele dintre saraci si bogati mai vizibile.

Liderii lumii au catalogat deja China drept cel mai mare poluator la nivel mondial.

Prezent la summit-ul G8 desfasurat in Japonia, presedintele american George W.Bush a promis reducerea emisiilor cu aproximativ jumatate.

Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/19173_china_va_deveni_cea_mai_mare_putere_economica_a_lumii.html