BankNews.ro - The Business Republic

Pentru a-si pastra angajatii firmele majoreaza salariile
HR/Cariere | Data Publicarii: 08-07-2008

In ultima vreme analistii au remarcat ca tot mai multi angajatori sunt dispusi sa-si sacrifice profitul pentru a-si pastra personalul calificat, noteaza Adevarul. Cu toate ca induce efecte negative asupra inflatiei, cresterea salariilor este departe de a se tempera. In mai, salariul mediu net a ajuns la 1.248 lei.

Teama managerilor companiilor autohtone de a nu-si pierde angajatii constituie principalul factor de stimulare salariala. Ba mai mult, angajatorii sunt dispusi sa sacrifice profitul companiei pentru a-si pastra personalul calificat.

"S-a discutat de cresterea salariilor din sectorul privat peste avansul mediu al productivitatii. Sunt manageri care au inteles ca-si pot mentine personalul calificat prin scaderea profitului si cresterea salariilor", a declarat pentru "Adevarul" Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.

De aceeasi parere este si Eugen Radulescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR). "Lipsa locurilor de munca reprezinta o presiune asupra cresterii salariilor in urmatoarea perioada. Oamenii pleaca afara sa munceasca si raman foarte multe locuri vacante. Astfel, angajatorii sunt nevoiti sa majoreze salariile", a spus consilierul guvernatorului bancii centrale.

Cele mai mari salarii, in intermedierea financiara

Salariul mediu nominal net realizat in luna mai a crescut cu 23,3% fata de valoarea inregistrata in perioada similara a anului trecut. Astfel, nivelul acestuia a atins in a cincea luna a anului o valoare de 1.248 lei, potrivit ultimelor date ale Institutului National de Statistica (INS). Cele mai mari cresteri salariale au fost inregistrate in activitatile de intermedieri financiare, valoarea castigului salarial mediu nominal net fiind de 3.636 lei.

Salarii medii de peste 3.000 de lei, respectiv 3.395 lei, au mai fost inregistrate doar la activitatile de transporturi aeriene. Cele mai mici salarii au fost consemnate in mai in prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei, cu 697 lei.

Comparativ cu luna aprilie a acestui an, salariul net a scazut cu 34 de lei, respectiv cu 2,7%. Acest lucru este pus pe seama acordarii de prime ocazionale, de Pasti, in luna precedenta, si a realizarilor de productie mai mici in luna curenta. "In evolutia salariilor de la o luna la alta intervin o serie de factori, cum ar fi primele de sarbatori, oferite si in luna aprilie, sau comenzile din productie", a mentionat Parvan.

Majorarea salariului minim, doar cu avizul BNR

In ceea ce priveste majorarea salariului minim, ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri ca acest lucru nu se poate realiza fara un protocol intre patronate si sindicate si fara ca Banca Nationala a Romaniei sa valideze aceasta masura din punctul de vedere al inflatiei.

In aceeasi ordine de idei, Radulescu a subliniat faptul ca nu exista o crestere a productivitatii care sa sustina avansul salariilor.

In plus, considera refuzul Guvernului de a majora salariul minim ca fiind o decizie absolut rationala. In caz contrar, aceasta crestere s-ar fi repercutat asupra nivelului preturilor.

Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/19137_pentru_a-si_pastra_angajatii_firmele_majoreaza_salariile.html