BankNews.ro - The Business Republic

Economia mondiala este amenintata de o incetinire accentuata
International | Data Publicarii: 01-07-2008

Economia mondiala se confrunta cu riscul unei incetiniri accentuate, a estimat luni Banca Reglementarilor Internationale (BRI), criticand sever sectorul financiar si guvernele pentru imprudenta de care au dat dovada in criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, scrie AFP.

"Turbulentele actuale din principalele piete financiare sunt fara precedent", precizeaza BRI in cadrul raportului anual pentru 2007/2008.

Riscul recesiunii in Statele Unite si cresterea accentuata a preturilor "duc la ideea ca economia mondiala s-ar putea afla intr-un moment de rascruce", a subliniat "banca centrala a bancilor centrale".

"Daca se estimeaza o anume incetinire a cresterii economice mondiale, exista o mare incertitudine legata de gravitatea acesteia", a avertizat BRI.

Aparitia crizei creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, in Statele Unite, este una dintre principalele cauze de ingrijorare ale institutiei.

"Nu negam ca unele modificari financiare, in special securizarea riscurilor de creditare, au avut efecte secundare nefavorabile", mai precizeaza raportul, care exprima regretul ca "imprumuturi de calitate din ce in ce mai indoielnica au fost acordate investitorilor creduli sau lacomi".

BRI a criticat in mod special lipsa de transparenta in aceasta activitate si lacunele din procedura de control aplicata de banci.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/18911_economia_mondiala_este_amenintata_de_o_incetinire_accentuata.html