Autoritatile anunta finalizarea investitiei in urmatorul cincinal, daca vor gasi surse de finantare, noteaza Adevarul. "Bucurestiul - port la Dunare" parea un vis megaloman. Astazi este un proiect necesar, pentru transportul economic a 20 de milioane tone de marfuri pe an.
Ministerul Transporturilor vrea sa reia constructia canalului Bucuresti-Dunare, iar pentru finalizarea lucrarilor la acest proiect inceput in 1986 este nevoie de minimum 450 milioane de euro, a declarat, joi, ministrul Ludovic Orban.
"La rectificarea bugetara din iulie vom face toate demersurile pentru a putea plati actualizarea studiului de fezabilitate. Fata de proiectul initial, trebuie facute reactualizari", a declarat ieri ministrul transporturilor, Ludovic Orban, cu ocazia unei vizite in localitatea 1 Decembrie, pentru a vedea stadiul in care se afla canalul Dunare-Bucuresti.
Orban a aratat ca 70% din lucrarile la canal au fost realizate intre 1986 si 1989, iar pentru restul de 30% este nevoie de circa 450 milioane euro. Ministrul a precizat ca pentru reconstructia partilor din canal care s-au deteriorat din 1989 pana in prezent este nevoie de inca 25-30% din cei 450 milioane de euro.
Orban a spus ca pentru finalizarea proiectului are in vedere trei surse de finantare, prima fiind concesionarea lucrarilor, a doua utilizarea de fonduri europene de dezvoltare, iar a treia fonduri de la bugetul de stat. Ministrul s-a aratat mai interesat de varianta cu finantare de la buget, deoarece incasarile realizate dupa finalizarea canalului ar merge catre stat.
Ministrul transporturilor a spus ca a discutat cu firme din Germania, Olanda, Italia si Franta, pentru eventuala concesionare a lucrarilor.
"Pentru o reactualizare serioasa a proiectului este nevoie de cel putin noua luni, iar aprobarea indicilor tehnico-economici ar mai putea dura sase luni. Deci dupa un si jumatate vom ajunge la semnarea contractului pentru efectuarea lucrarilor, iar in trei ani de la momentul demararii constructiei investitia va fi finalizata", a spus Orban.
Investitia se amortizeaza in 14 ani
Perioada de amortizare a investitiei este de circa 14 ani. Dupa finalizare, pe canalul Bucuresti-Dunare ar trebui sa fie transportate marfuri in ambele sensuri, sa se produca energie electrica prin patru microhidrocentrale, sa se asigure apa pentru irigatiile terenurilor agricole din zona, iar terenurile adiacente canalului sa fie inchiriate pentru diverse constructii si utilitati.
Calea navigabila de transport ar trebui sa poata asigura un tranzit de 20 milioane tone pe an pe sectorul Budesti-Oltenita, din care 16 milioane tone pe an pe sectorul Budesti-Portul Bucuresti-1 Decembrie si patru milioane tone pe an pe sectorul Budesti-Portul Bucuresti-Glina.
De asemenea, ar trebui scoase de sub efectul inundatiilor 30.000 de hectare de terenuri agricole si 11 localitati (circa 6.200 de gospodarii individuale) si sa se asigure apa necesara pentru irigarea a 150 de hectare de teren arabil.
Integral in Adevarul
http://www.banknews.ro/stire/18862_peste_500_de_milioane_de_euro_pentru_canalul_dunare-bucuresti.html