Reprezentantii BBC World Service au anuntat ca vor inchide redactia in limba romana. Radio BBC Romania, care transmite aproape 4 ore pe zi si beneficiaza de o pagina de internet proprie, urmeaza sa-si inceteze emisia la 1 august 2008, dupa 68 de ani de activitate continua.
Redactia in limba romana este ultima din BBC World Service intr-o limba alta decat limba engleza, care mai transmite in prezent intr-o tara membra a Uniunii Europene, precizeaza BBC Romanian.com. Structura BBS WS a fost reevaluata din prisma bugetului institutiei, care a fost stabilit pentru anii 2008-2011, impreuna cu guvernul din Marea Britanie, in octombrie 2007.
Aceasta este singura inchidere prevazuta in acest interval de timp.
Consiliul de administratie al BBC si Ministerul englez de Externe a aprobat decizia luata in urma scaderii considerabile a audientei de pe piata media romaneasca.
In ciuda acestei hotarari, publicul din Romania va mai putea urmari programe BBC Globas News, precum radio BBC WS, televiziunea BBC World News, precum si pagina de internet bbc.com/news. Radio BBC care functioneaza in prezent pe teritoriul Romaniei va continua sa transmita exclusiv in limba engleza, in timp ce frecventele din Moldova vor emite si in rusa si ucraineana, daca autoritatile de la Chisinau vor fi de acord.
Redactia BBC WS Romania are 46 de angajati, dinter care 30 la Bucuresti, 4 la Chisinau si 12 la Londra. Prin inchiderea acesteia, se vor economisi 1,3 milioane de lire sterline.
Antena3
http://www.banknews.ro/stire/18816_redactia_bbc_in_limba_romana_se_inchide_la_1_august.html