ING Asigurari de Viata S.A. si ING Fond de Pensii S.A. contesta decizia CSSPP de a penaliza cele doua companii pentru externalizarea activitatilor de investire a activelor fondurilor de pensii private si facultative, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Contractul cu ING Asset Management - Sucursala Bucuresti respecta legislatia in vigoare si nu modifica prevederile prospectelor fondurilor de pensii ING.
"In deplin acord cu cadrul legal, ING Fond de Pensii si ING Asigurari de Viata au hotarat sa apeleze la serviciile si expertiza ING Asset Management - Sucursala Bucuresti in beneficiul participantilor. ING Asigurari de Viata si ING Fond de Pensii sunt in continuare responsabile in fata clientilor si a autoritatii de supraveghere. Politica de investitii si prospectele fondurilor ING sunt respectate 100%", a declarat Bram Boon, director general ING Asigurari de Viata si presedinte al Consiliului de Administratie ING Fond de Pensii.
Contractul cu ING Asset Management - Sucursala Bucuresti nu presupune costuri suplimentare pentru clientii fondurilor de pensii, precizeaza reprezentantii companiei. Singurele costuri suportate de catre acestia sunt cele prevazute in cadrul prospectelor autorizate de catre CSSPP, se mai precizeaza in comunicatul companiei.
"ING Asigurari de Viata S.A. si ING Fond de Pensii S.A pastreaza responsabilitatea pentru deciziile de investitii si aproba toate tranzactiile fondurilor de pensii, activele fondurilor de pensii ING fiind in permanenta pastrate la banca depozitara din Romania", adauga Bram Boon.
"ING a informat transparent CSSPP despre externalizarea investirii activelor fondurilor de pensii inca de anul trecut, din august. Cadrul legal din Romania, inclusiv legislatia sistemului de pensii private, permite externalizarea activitatii de investire a activelor fondurilor de pensii, asadar nu exista o baza legala pentru aceasta sanctiune. Hotararea CSSPP din 8 aprilie 2008 nu prevaleaza asupra legislatiei primare, care are prioritate in fata acesteia. Sanctiunea nu are suport legal si depunem toate eforturile pentru a ajunge la o mediere a acestei situatii in cel mai scurt timp. In plus, practica externalizarii activitatilor de investire a activelor este normala atat in Romania, cat si in statele Uniunii Europene. ING Asset Management administreaza active pentru fonduri de pensii din Cehia, Ungaria, Olanda, Belgia, alte tari vest-europene si SUA", se mai arata in comunicat.
ING Asset Management - Sucursala Bucuresti investeste in Romania active in valoare de 420 milioane Euro, in baza contractelor de externalizare cu entitati din cadrul grupului ING.
In Europa, ING Investment Management activeaza in 15 tari, iar in iunie 2007 valoarea activelor administrate aici se ridica la 156 miliarde Euro din cele 369 miliarde Euro pe care ING Investment Management le are in administrare la nivel global.
Redactia BankNews.ro
http://www.banknews.ro/stire/18671_ing_contesta_decizia_csspp_deoarece_externalizarea_administrarii_nu_incalca_legislatia_in_vigoare.html