BankNews.ro - The Business Republic

Seful Fiscului ia 100.000 de euro pe an
Finante-Banci | Data Publicarii: 17-06-2008

Seful Fiscului, Daniel Chitoiu, a castigat anul trecut aproape 100.000 de euro pe urma functiilor diverse pe care le detine, ceea ce inseamna, in medie, peste 8.000 de euro pe luna. Potrivit declaratiei de avere a presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) salariul net incasat anul trecut in functia sa de baza a fost de 46.350 de lei.

Interesant in ce priveste repartizarea veniturilor intre functionarii statului de diferite ranguri este ca sotia acestuia, Elena Chitoiu, a castigat din salariu mai mult - 55.084 lei -, desi indeplineste doar functia de director in cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Insa salariul de sef al Fiscului n-a fost principala sursa de venit a lui Chitoiu. El a luat cei mai multi bani din pozitiile de membru al Consiliului de Administratie si presedinte al Comitetului de Audit la CEC. Chitoiu a primit de la CEC, banca de stat, 194.066 lei. Chitoiu a mai luat 5.511 lei ca membru in CA la Societatea Nationala de Radiocomunicatii, in doar patru luni, pentru ca in luna mai a anului trecut a plecat din institutie.

De asemenea, pana in noiembrie, Chitoiu a luat salariu si de la Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), suma totala neta primita pe functia de presedinte al Consiliului de Supraveghere Interna fiind de 14.115 lei.

O alta parte consistenta a veniturilor demnitarului au provenit din functia de membru al Comitetului Interministerial de Finantari, Garantii si Asigurari - 73.935 lei. Seful ANAF a mai luat 15.557 lei pe functia de presedinte al Camerei Consultantilor Fiscali (CCF), institutie pe care a incercat s-o faca, la sfarsitul anului trecut, organism-cheie in declararea profiturilor firmelor la Fisc.

Chitoiu a strecurat intr-o ordonanta care schimba Codul de procedura fiscala obligativitatea semnarii declaratiilor de profit ale firmelor de catre un consultant fiscal, avizat si instruit de (CCF). Prevederea nu a trecut de Parlament. Chitoiu a mai luat 1.478 lei din diurne si astfel a ajuns la un venit total net (declarat) de 97.503 euro (cursul folosit este de 3,6 lei la euro - n.red.).

Aceste castiguri i-au permis sefului ANAF sa-si faca anul trecut depozite de peste 45.000 de euro, potrivit declaratiei citate. Prin comparatie, ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, a avut anul trecut venituri de numai 37.374 de euro, dintre care 12.000 de la Uniunea Armenilor si 10.600 de la Uniunea Scriitorilor. Premierul Tariceanu a castigat de la stat anul trecut doar 62.075 de lei. "Veniturile mele sunt legale si transparente", a declarat Chitoiu, intrebat cum explica diferenta mare dintre veniturile sale si veniturile altor demnitari, de ranguri mult mai inalte.

Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/18567_seful_fiscului_ia_100000_de_euro_pe_an.html