Bancile au acordat mai usor credite ipotecare in primul trimestru al acestui an, dar nu atat de mult pe cat permiteau normele proprii de creditare, noteaza Evenimentul Zilei. Cauzele pot fi puse pe politicile de risc practicate de banci, a veniturilor limitate ale populatiei in raport cu preturile de achizitie a locuintelor, respectiv a contributiilor proprii ale celor care s-au imprumutat pentru a cumpara proprietati imobiliare.
Potrivit unui studiu realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR), in randul primelor zece banci din sistem, pilonii relaxarii au fost o acoperire mai mica a imprumuturilor cu garantii - adica ipotecare cu avans mai mic, respectiv majorarea ponderii datoriei in venitul disponibil al celor care contracteaza imprumuturile.
Efectele normelor BNR
Creditele ipotecare contractate in primele trei luni ale anului au avut un avans mediu de 28%, releva datele din sondajul BNR. Chiar daca romanii au asteptat creditele relaxate cu sufletul la gura, veniturile mici le-au pus piedici in obtinerea unor finantari cat mai mari sau dispuneau deja de sumele destul de mari in momentul contractarii ipotecarului. Potrivit normelor celor zece banci, avansul mediu permis era mult mai scazut, de numai 12%.
Efectul relaxarii devine vizibil insa in momentul in care atentia se muta de pe ipotecarele acordate in primele trei luni ale anului pe intregul portofoliu de imprumuturi de acest tip ale bancilor. La nivelul acestuia, avansul cu care au venit de acasa cei care si-au luat case in rate este si mai mare, de 31%. Aceasta in conditiile in care normele proprii de creditare au inceput sa fie aplicate de banci din primavara lui 2007.
Indatorarea medie: 53%
Gradul de indatorare mediu inregistrat la creditele ipotecare acordate in primul trimestru a fost de 53%. Aceasta, in conditiile in care normele de creditare ale primelor zece banci permiteau un grad de indatorare mediu mai ridicat, de 61%. Pe intregul portofoliu de credite, gradul maxim de indatorare a clientilor bancilor cu rate la ipotecare este de 47%.
Aceasta cifra este influentata de gradele de indatorare practicate inainte de aparitia creditelor din noua generatie. Normele impuse la BNR anterior celor in vigoare prevedeau ca la imprumuturile ipotecare gradul de indatorare este de maximum 35%. Pentru a putea da credite cat mai mari, bancile au gasit tot felul de portite, ca de exemplu "transformarea" unei parti din costul creditelor in comisioane.
Evenimentul Zilei
http://www.banknews.ro/stire/18499_creditele_ipotecare_mai_relaxate,_dar_nu_de_tot.html