BankNews.ro - The Business Republic

Grupul MOL vrea sa renunte la carburantii Petrom
Afaceri | Data Publicarii: 11-06-2008

Grupul MOL intentioneaza sa construiasca un centru logistic pentru depozitarea carburantilor, pe cursul Dunarii si in apropiere de Bucuresti pentru a nu mai cumpara carburantii de la Petrom, care ii vinde la pret mult prea mare, a declarat directorul de strategie al MOL.

"In Ungaria competitia dintre OMV si MOL este foarte stransa, pe cand in Romania Petrom are o pozitie foarte puternica de care s-a folosit ca sa majoreze pretul carburantilor. Rafinaria MOL din Ungaria are  iesire la Dunare si ne gandim sa stabilim un centru logistic tot pe Dunare, cat mai aproape de Bucuresti. Deoarece Petrom are o pozitie dominanta in Romania, preturile practicate de ei sunt destul de ridicate. De aceea, vrem sa aducem petrolul direct de la rafinaria noastra din Ungaria, pentru a nu mai fi astfel nevoiti sa cumparam carburantii de la Petrom", a declarat directorul de strategie corporate a al grupului MOL, Laszlo Varro.

Potrivit acestuia, construirea centrului logistic ar putea costa pana in 100 milioane euro si ar dura un an de zile. Directorul a mai spus ca MOL are deja un depozit langa Brasov, dar acesta se afla prea departe de Ungaria, carburantii trebuind sa fie transportasi pe cale ferata. Transportul pe apa e mai ieftin decat pe cale ferata, sustine reprezentantul MOL.

Grupului MOL Plc este cea mai mare companie integrata de petrol si gaze din Europa Centrala si de Est si are sediul central la Budapesta, fiind prezenta si in Romania. Capitalizarea de piata a Grupului MOL este de aproximativ 15 miliarde de dolari. Avand 15.000 de angajati, compania isi desfasoara activitatea in Europa, Orientul Mijlociu, Africa si tarile CIS. MOL detine trei rafinarii in Ungaria, Slovacia si Italia si opereaza peste 1000 de benzinarii in Europa Centrala si de Sud-Est.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/18413_grupul_mol_vrea_sa_renunte_la_carburantii_petrom.html