Sefii care trebuie pusi la punct
HR/Cariere | Data Publicarii: 04-06-2008

Exemplele pun sub semnul indoielii existenta in Romania a acelei culturi in care este posibil ca seful sa nu aiba intotdeauna dreptate cu orice pret, noteaza Capital.

Jack Welch, unul dintre cei mai importanti lideri corporatisti care a vizitat Romania vreodata, afirma ca instituise la General Electric o cultura care incuraja critica, permitand subalternilor sa isi traga sefii de maneca atunci cand ceva scartaia. Mai mult, Welch sustine ca el insusi putea fi printre cei criticati. Nu avem de unde sa stim daca "Jack Neutronul" - cum a fost botezat dl Welch - a inclus acest mesaj in discursul de la Bucuresti. Esenta lui merita insa analizata atent in Romania anului 2008, in care prea multe companii, branduri si institutii sunt dominate nesanatos de personalitatile din fruntea lor.

Chiar daca nu orice tanar ambitios ii putea spune fara frica dlui Welch ca greseste, comportamentul corporatist al GE, un conglomerat fondat de nimeni altul decat Thomas Edison, sugereaza totusi existenta unei astfel de culturi. Legendara companie executa mai multe fuziuni decat multi rivali, intrand si iesind din afaceri cu o iscusinta si usurinta ce reflecta existenta unui mecanism de o flexibilitate si eficienta maxime, in care succesul companiei este mai presus decat orice orgolii.

Dincolo de GE, foarte multi experti in management si lideri de succes subliniaza importanta incurajarii unei culturi in care celui de la varf sa i se poata spune lucruri care nu-i convin, sau cu care nu vrea sa se confrunte. Desigur, idealul este echilibrul intre doua extreme: critica de dragul criticii, care impiedica orice initiativa, si un mediu in care toate ideile sefului sunt, invariabil, geniale. Dificultatea consta in crearea acelui mediu in care restrictiile ierarhice sa nu induca teama de a spune lucrurilor pe nume.

Dincolo de nevoia de a avea angajati suficient de curajosi si integri incat sa-si confrunte sefii, un mediu precum cel creat de dl Welch la GE mai are nevoie de un factor esential unei culturi a dialogului si comunicarii corporatiste: notiunea ca niciunul din cei care fac parte dintr-o organizatie nu conteaza mai mult decat organizatia insasi si ideile pe care aceasta le reprezinta. In Romania anului 2008, aceasta notiune a ramas inca straina multor companii.

Este posibila o discutie despre Rompetrol fara a-l mentiona pe Dinu Patriciu? Despre Partidul Social-Democrat fara Ion Iliescu sau despre Antene fara Dan Voiculescu? Realitatea TV fara Sorin Ovidiu Vantu? Chiar si in cazurile mai prozaice ale unor ministere sau birocratii minore, este greu de imaginat ca organizatia poate functiona de la sine, dincolo de personalitatea care o conduce.

Exemplele de mai sus pun sub semnul indoielii existenta in Romania a acelei culturi in care este posibil ca seful sa nu aiba intotdeauna dreptate cu orice pret. Lipsa unei astfel de culturi are sanse sa fie obstacolul cel mai important in calea dezvoltarii unui sector public in care institutiile sa functioneze indiferent de cine le conduce, precum si a unui sector privat autentic, in care succesul sa fie determinat de meritul unor idei sau produse, si nu de trafic de influenta folosit abuziv.
 
Capital