BankNews.ro - The Business Republic

Preturile terenurilor de pe Valea Prahovei s-au dublat in ultimul an
Imobiliare | Data Publicarii: 22-05-2008

Terenurile de pe Valea Prahovei s-au scumpit, fata de anul trecut, de cel putin doua ori, metrul patrat valorand pana la 1.200 de euro, in imediata apropiere a partiei Kalinderu din Busteni, conform primarului acestei statiuni, Emanuel Savin.

Edilul sef din Busteni, Emanuel Savin, a declarat joi ca, odata cu construirea partiei Kalinderu, preturile terenurilor au sarit pana la 1.200 euro/mp. "Fata de anul trecut, preturile s-au marit cu 50 pana la 100 %. In plus, nu prea mai sunt terenuri, doar putine in Piatra Arsa si Zamora, unde preturile sunt acum de la 200 euro mp pana la 700 euro mp. Cele la strada sar de 1.000 euro mp", a mai spus primarul statiunii Busteni.

El a adaugat ca, in perioada 2004-2008, Primaria Busteni a acordat peste 600 de autorizatii de constructie pentru case de locuit. "Cele mai multe au fost solicitate de cumparatori din Bucuresti", a spus Emanuel Savin.

La Breaza, primarul George Maracineanu se teme ca in curand terenul din localitate se va termina. "Dam cel putin 100 de autorizatii de constructie pe an. Pretul terenului este mai mic decat la Sinaia, de exemplu, dar ajunge pana la 150 Euro/mp. Cele mai ieftine, adica 8 euro, sunt terenurile care nu au dotari, nu au cale de acces, nimic, dar si acestea sunt din ce in ce mai putine. Majoritatea sunt cumparate de bucuresteni si ploiesteni, dar sunt oameni si din Cluj care vor casa de vacanta la Breaza", a spus Maracineanu.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/17952_preturile_terenurilor_de_pe_valea_prahovei_s-au_dublat_in_ultimul_an.html