De cate ori nu ni s-a intamplat sa ne trezim neavand chef de nimic? In astfel de situatii le spunem celor din jur care insista sa afle ce avem "sunt in depresie!". Cei mai multi dintre noi asteptam ca aceasta lipsa de chef sa treaca de la sine. Specialistii avertizeaza ca aceste stari nu trec, ci raman la nivelul creierului, cu efecte negative puternice mai tarziu, noteaza Gandul.
Stresul - cel mai mare "inamic"
"Supunerea organismului la stres continuu, in cazul in care nu exista alte afectiuni psihiatrice de fond, duce la tulburarea anxios-depresiva. In general, aceasta ii afecteaza mai degraba pe performeri, pe oamenii foarte bine pregatiti profesional, pe cei care se implica profund in tot ceea ce fac, pe cei responsabili, pe cei carora li se cere mult si care, la un moment dat, sunt depasiti de activitatea si raspunderea pe care le au si nu mai pot sa-si puna ordine in prioritati", spune dr. Luiza Spiru, specialist in geriatrie-gerontologie, geronto-psihiatrie si medicina anti-aging, presedintele Fundatiei Ana Aslan International si seful Centrului de Diagnostic si Tratament pentru Boli de Memorie din cadrul Spitalului Elias din Capitala.
Dar cum iti dai seama ca treci printr-o tulburare anxios-depresiva? "Tulburarea anxios-depresiva se manifesta prin tulburare de natura sexuala (lipsa apetitului sexual), tulburari de somn (adormi greu, daca te trezesti nu mai poti adormi), tulburare de natura alimentara (fie nu mai mananci nimic si negi aceasta nevoie - anorexie, fie mananci tot timpul, mancarea devenind un refugiu, un «prieten» - bulimie), dezinteres fata de problemele personale, perceptia ca aprecierea celorlalti este mai importanta decat imaginea ta in fata propriilor ochi", explica medicul.
Problemele cardiace - un simptom al acestor tulburari
"Manifestarile clinice ale tulburarii anxios-depresive sunt similare problemelor cardiologice si, de foarte multe ori, sunt puse pe seama acestora. Astfel, ai senzatia de sufocare la nivelul gatului, in conditiile absentei unei disfunctii tiroidiene, simti caldura in urechi si in abdomenul inferior. In astfel de situatii, persoanele se alarmeaza, isi spun ca au probleme cu inima, merg la cardiolog, aici, insa, proba de efort si electrocardiograma nu releva nimic.
Pacientii trebuie sa stie insa ca trebuie sa mearga la controlul de specialitate pentru ca manifestarile clinice ale tulburarii anxios-depresive sunt asemanatoare cu cele ale bolilor cardiologice, asa ca daca investigatiile cardiologice releva ca, din acest punct de vedere, esti sanatos, trebuie sa mergi la un medic specialist in tulburari anxios-depresive, pentru ca aici este solutia", adauga dr. Luiza Spiru. Medicul avertizeaza ca orice tulburare anxios-depresiva netratata la timp, corect si pe o perioada propice de timp se transforma intr-o boala de fond mai tarziu. Tratamentul tulburarilor anxios-depresive este de minimum 6 luni si de maximum 2-3 ani, cu o evaluare riguroasa a specialistului la o luna, la 6 luni si, apoi, din 6 in 6 luni.
Integral in Gandul
http://www.banknews.ro/stire/17495_performerii_-_mai_predispusi_la_tulburari_anxios-depresive.html