Lantul de restaurante Burger King a inaugurat primul magazin pe piata din Romania in cadrul Baneasa Shopping City si are in plan extinderea retelei cu inca noua unitati pana la sfarsitul anului 2009 , a declarat joi presedintele Atlantic Restaurant System, francizorul retelei, Marius Nasta.
Potrivit lui Nasta, investitia medie intr-un restaurant Burger King se ridica la circa 250.000 euro. "Avem in plan extinderea retelei la nivel national insa pentu inceput vom pune accentul pe Bucuresti si doar apoi vom continua cu orasele mari. In medie vom deschide cinci sau sase restaurante pe an, iar pentru ca suntem trecuti deja de primul trimestru din 2008, pentru acest an ne propunem deschiderea a inca trei restaurante in Capitala", a spus Nasta.
Potrivit reprezentantilor Atlantic Restaurant System, Burger King se va extinde si in locatii stradale, nu numai in centre comerciale de tip mall, iar intr-un restaurant vor lucra cel putin 40 de angajati.
Burger a acordat dreptul de franciza pentru Romania companiei Atlantic Restaurant System, care are sediul cental in Bucuresti si este condusa de Eli Davidai si Marius Nasta. Compania Burger King opereaza in prezent peste 11.300 de restaurante in 69 de tari printre care Spania, Germania, Turcia, dar si in SUA.
Aproximativ 90% din restaurantele brandului american sunt operate prin francize independente, multe dintre acestea apartinand de zeci de ani unor afaceri de familie. In anul fiscal 2007, compania a raportat venituri de 2,234 miliarde dolari, in crestere cu 9% comparativ cu anul anterior.
Burger King este al doilea lant de restaurante fast food ca marime din lume cu 2.327 de unitati in Europa din care 2.042 sunt detinute de patrenerii francizati. Burger King a fost fondat in 1954 in Miami de catre James W. Mclamore si David Edgerton.
La 18 mai 2006 Burger King a devenit o companie listata public la Bursa de Valori de la New York.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/17323_burger_king_va_deschide_noua_magazine_pana_la_sfarsitul_anului_2009.html