Inflatia de trei cifre de la inceputul anilor '90 nu mai este decat o amintire urata, dar obsesia cresterii preturilor a pus din nou stapanire pe romani, care vad cum se schimba preturile de pe etichetele produselor alimentare de la o zi la alta, comenteaza AFP.
Sub influenta cresterii preturilor la carburanti si a gravei secete din primavara trecuta, produsele alimentare s-au scumpit cu 10,82% din martie 2006 pana in martie anul acesta, crestere mai mare decat rata inflatiei, care a fost de 8,63%, scrie AFP.
Vedetele incontestabile ale acestui vals al etichetelor - uleiul (+47%), legumele (+24%), ouale (+18%), laptele (+16%), paina si faina (+12%) - sunt produsele care formeaza meniul zilnic al romanilor, prea saraci ca sa manance prea des carne sau peste.
"In fiecare saptamana, mergand la supermarket descopar ca inca un produs s-a scumpit cu 5-10%", spune amarat Augustin, un pensionar care isi face cu grija de acasa lista de cumparaturi, ca sa evite sa se lase "dus de val".
Potrivit Institutului de Statistica, laptele s-a scumpit cu 1% in martie fata de februarie, branza cu 2,1%, uleiul si fructele cu 3%. Iar in timp ce romanii se pregatesc sa se aprovizioneze pentru Pastele ortodox din 27 aprilie, se anunta noi majorari, in primul rand la paine si carnea de pui.
"Nici nu se pune problema sa cumpar miel anul acesta", suspina Elena, o mama casnica. "O sa ne multumim cu niste carne de vita".
Dupa scaderea catastrofala de anula trecut, cand recoltele la cerealele principale au scazut cu 50% in medie, productia agricola se anunta mai buna anul acesta, favorizata de o primavara ploioasa. Dar agricultorii prezic deja o majorare cu 10% a pretului graului si porumbului din cauza cresterii pretului motorinei, care a depasit 1,1 euro pe litru, intr-o tara in care salariul mediu se ridica la 350 de euro pe luna.
Producatorii se plang, pe de alta parte, de politica marilor distribuitori pe care ii acuza ca impun o multitudine de taxe care se traduc printr-o "crestere artificiala a preturilor".
Patronatele din industria alimentara reproseaza, in plus, lanturilor internationale ca "favorizeaza importurile" in detrimentul produselor locale.
"Piata romaneasca este practic blocata de interesele intermediarilor si supermarketurilor. Agricultorii romani se straduiesc sa produca fructe si legume ecologice, dar eforturile lor sunt zadarnice, pentru ca nu au unde sa le vanda", a explicat presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara, Dragos Frumosu.
Potrivit Ministerului Agriculturii, importurile de produse alimentare au crescut cu 40% in 2007 fata de anul precedent, ridicandu-se la circa trei miliarde de euro. Tendinta este confirmata de o simpla vizita intr-un supermarket din Bucuresti, scrie AFP, unde se poate cumpara salata importata din Spania, capsuni din Turcia, mere din Polonia sau pere de Africa de Sud.
In fata escaladei preturilor, producatorii cer reducerea de la 19% la 15% a taxei pe valoare adaugata pentru cateva produse alimentare (paine, lapte, zahar, ulei si carne). Un proiect de lege in acest sens a fost deja aprobat de Senat, dar analistii apreciaza ca este o "masura pur electorala", care ar priva statul de venituri de circa 0,5% din PIB, fara a garanta ca preturile nu vor continua sa creasca.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/17184_afp_romanii_sunt_bantuiti_din_nou_de_valsul_preturilor.html