Tuturor ni se intampla ca uneori sa simtim ca munca pe care o avem de facut ne copleseste, ca nu mai avem forta de a o finaliza, ca sefii sunt prea exigenti, clientii nemultumiti, subalternii prea inceti, iar deadlineurile prea aproape. Ne intrebam: cum s-a ajuns in situatia aceasta? La inceput jobul era cel dorit, ne bucura ideea ca mergem la birou si ca ocupam respectiva pozitie. Este posibil sa privim lucrurile decat din perspectiva jobului? Iata cateva sugestii care ne-ar putea ajuta sa ne relaxam mai mult si sa ne (re)incante ideea ca avem "treaba la birou".
Gandeste pozitiv! O mentalitate negativista nu face altceva decat sa induca o stare de incordare si frustare, ceea ce transforma in timp activitatea desfasurata in una coplesitoare si surmenanta. Incearca sa gandesti munca in termeni pozitivi. Si pentru a nu te incarca cu energii negative, evita sursele de negativism care ti-ar putea influenta starea de siprit. Colegii barfitori, cei "plangaciosi", persoanele invidioase pe succesul tau, toate acestea nu sunt decat factori nocivi. Nu conteaza cat de "pozitiv" te simti la inceput de zi, astfel de persoane reusesc sa aiba un puternic impact asupra psihicului tau, dezechilibrandu-te. Ele nu fac altceva decat sa te agate si sa te coboare in starea de incordare si stres. Incearca sa te inconjori cu acei colegi (inclusiv subalterni) cu care iti face placere sa muncesti. In cazul in care nu poti face acest lucru, delimiteaza-ti, pur si simplu, spatiul de lucru astfel incat sa minimalizezi contactele cu cei care te pot influenta prin starile lor. Ai dreptul, dar si puterea, de a fi fericit la locul de munca!
Chiar daca nu iti vine sa crezi, cu siguranta poti gasi o activitate placuta. Analizeaza un pic activitatea desfasurata, calitatile si abilitatile tale, interesele pe care le ai si la final vei gasi nu numai un aspect, ci poate chiar mai multe, care iti aduc bucurie si pe care le faci cu placere. Gandindu-te la ele, vei fi mult mai motivat si mai bucuros sa mergi la birou.
In dezvoltarea ta profesionala nu te baza numai pe cei din jurul tau. Continua sa te perfectionezi chiar daca seful tau nu iti accepta cererea pentru anumite trainiguri sau cursuri de care ai avea nevoie. Aduna-ti fortele si continua-ti drumul "pe cont propriu". Nu fi dezamagit daca ti se refuza ajutorul, ba mai mult, priveste-l ca pe un imbold. Daca te plafonezi, nu vei mai vedea niciun motiv de bucurie in a profesa, aceasta indiferent de locul de munca pe care il ocupi.
Implica-te! Nu te detasa de ceea ce se intampla la locul de munca. Cu cat esti mai indiferent, cu atat si atractia fata de ceea ce faci scade. Nu lasa aceasta monotonie sa intervina! Incearca sa fii mai tot timpul la curent cu ceea ce se petrece in companie, obtine informatii despre departamentul tau, proiectele pe care le desfasori, colegii de birou, superiorii si subalternii etc. Daca nu iti "procuri" singur aceste informatii, nu astepta ca seful tau direct sa ti le comunice in intregime. De cele mai multe ori el, fiind mult prea ocupat, uita daca ti-a spus sau nu anumite lucruri si astfel pot aparea discrepante intre ceea ce el crede ca ti-a comunicat sa faci si ceea ce ai facut tu. Astfel, pentru a mentine o atmosfera relaxata, dezvolta-ti si foloseste networkul informational.
Daca exagerezi poti deveni o persoana sacaitoare, insa, folosit moderat, feed-back-ul reprezinta calea cea mai eficienta de echilibrare a relatiilor pe care le ai fie cu superiorul direct, fie cu subalternii. Cand seful nu ofera un feed-back, salariati nu stiu ce au de facut sau daca munca lor este sau nu apreciata. Prin feed-back vei obtine acea multumire de care ai atata nevoie, mai ales cand ceea ce faci tu este recunoscut. Asftel, vei fi mult mai optimist.
Incearca sa gasesti calea potrivita ca atunci cand esti implicat intr-un conflict sa-l transformi in unul productiv. Desigur, la prima vedere un conflict nu poate fi decat nociv si dureros. Insa, daca este gestionat corect el poate fi si folositor, mai ales atunci cand lamureste anumite aspecte sau identifica noi solutii de rezolvare a problemelor.
Un colectiv in care colegii sunt rautaciosi sau nu impart cu tine acelasi set de valori este "vinovat" de nefericirea ta. Gaseste-ti la birou persoane cu care sa te intelegi bine si a caror companie sa-ti faca placere. In acest mod, vei avea zilnic un motiv in plus sa ajungi la locul de munca.
Ia-ti doar angajamentele pe care le poti finaliza. Multi oameni au tendinta, fie din imposibilitatea de a refuza, fie din dorinta de a se afirma, de a accepta mult mai multe atributiuni decat pot duce. Astfel, in scurt timp, devin stresati, obositi si dornici sa plece cat mai departe de birou. Printr-un bun management al timpului si mai ales printr-o planificare realista a activitatilor se pot evita astfel de stari care produc insatisfactii la locul de munca.
Daca niciuna din variantele expuse mai sus nu te ajuta, inseamna ca ultima solutie este reevaluarea sincera a actualului loc de munca sau chiar a carierei. Nimeni nu-si doreste sa isi iroseasca viata intr-un job care nu-i aduce nicio placere. Si cu cat aceasta stare se prelungeste, cu atat demoralizarea creste, iar forta de a face o schimbare scade direct proportional.
HR-Romania