Curtea Europeana de Justitie (CEJ) a dezaprobat joi legislatia germana, apreciind ca vanzatorul unui produs defect nu are dreptul sa ceara unui consumator indemnizatii pentru folosirea acestuia in intervalul dinainte de a fi inlocuit, transmite AFP.
CEJ fusese sesizata de organizatia consumatorilor germani Bundesverband impotriva companiei Quelle, care invoca legea germana pentru a-i cere unei cumparatoare plata unei indemnizatii pentru avantajele pe care le-a avut de pe urma unui produs defect, pana la momentul inlocuirii lui.
Quelle vanduse in august 2002 un set de gatit unei femei care a constatat dupa 18 luni, la inceputul anului 2004, ca aparatul era defect. Compania a inlocuit produsul, dar a cerut clientei 69,97 euro ca "indemnizatii pentru avantajele avute de pe urma utilizarii setului de gatit pana la inlocuirea sa", lucru prevazut de legea germana.
Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg a decis ca aceasta lege germana contravine unei directive europene din 1999, care impune vanzatorului sa raspunda pentru orice defect de neconformitate existent la data livrarii produsului si permite consumatorului sa ceara repararea sau inlocuirea sa "gratuit".
"Directiva europeana se opune unei reglementari nationale care permite vanzatorului unui produs defect sa ceara consumatorului plata unei indemnizatii pentru folosirea produsului defect pana la inlocuirea sa", au subliniat judecatorii europeni.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/17161_curtea_europeana_de_justitie_decide_ca_produsele_defecte_trebuie_inlocuite_gratuit.html