BankNews.ro - The Business Republic

Piata leasingului imobiliar s-a triplat anul trecut la 461 milioane euro
Afaceri | Data Publicarii: 16-04-2008

Piata leasingului imobiliar a crescut anul trecut cu 213% fata de nivelul din 2006, pana la 461,38 milioane euro, din care leasingul pentru birouri a reprezentat 30%, iar leasingul industrial 29%, a declarat, miercuri, presedintele Asociatiei de Leasing si Servicii Financiare Nebancare (ALB).

Finantarea in leasing a hotelurilor a reprezentat 10% din piata, cea a segmentului de retail outlet - 10%, iar sectorul rezidential -21%, a mai spus presedintele ALB, Kerem Sekizyarali.

Valoarea bunurilor finantate in sectorul rezidential a fost de 85,82 milioane euro in 2007, in crestere cu 259% fata de nivelul din anul anterior, iar pe segmentul birourilor - valoarea bunurilor finantate a ajuns la 151,078 milioane euro, in crestere cu 327% fata de 2006.

Din totalul pietei de leasing imobiliar, 97% dintre contracte au fost incheiate de companii, in vreme ce restul de 3% de populatie.

Cele mai multe finantari prin leasing imobiliar (86,42%) au fost contractate pe perioade de peste 5 ani, in vreme ce contractele pe 4-5 ani au reprezentat 6,54% din totalul acestora, cele pe 3-4 ani - 2,89%, pe 2-3 ani - 2,79%, pe 1-2 ani - 0,34%, iar cele pe o perioada mai mica de un an - 1,02%.

Societatile de leasing ale bancilor au semnat 99% dintre contractele de leasing de pe segmentul imobiliar, in vreme ce restul de 1% au fost intocmite de companii independente.

Valoarea bunurilor finantate pe piata romaneasca de leasing a avansat anul trecut cu 51,59% pana la 4,94 miliarde euro, in special datorita intrarii de noi societati, depasind astfel estimarile initiale ale ALB cu circa 650 milioane euro. Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Nebancare estimase anterior ca piata leasingului autohton se va cifra la 4,3 miliarde euro in 2007, in crestere cu 32% fata de 2006, cand au fost finantate bunuri in valoare de peste 3,26 miliarde euro.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/17108_piata_leasingului_imobiliar_s-a_triplat_anul_trecut_la_461_milioane_euro.html