BankNews.ro - The Business Republic

Romania, campioana europeana la phishing
Finante-Banci | Data Publicarii: 16-04-2008

Romania se claseaza pe primul loc in Europa si pe locul trei la nivel mondial, dupa SUA si China, la frauda electronica prin phishing, conform ultimului raport de securitate publicat de compania Symantec, noteaza Cotidianul.

"In prezent, hackerii nu mai sint interesati de calculatoare sau dispozitive, ci incearca prin metode discrete sa obtina informatii confidentiale despre utilizatori, pe care apoi sa le utilizeze pentru cistiguri financiare ilicite. Acestea sunt comercializate intr-o economie subterana matura si consolidata. Infractorii online devin o problema ingrijoratoare odata cu directionarea atacurilor catre site-urile retelelor sociale" a declarat, marti, directorul reprezentantei Symantec in Romania, Gabriel Tomescu.
Conform Symantec, Romania este raspunzatoare pentru 5% din phishingul generat la nivel mondial in perioada iulie-decembrie 2007.

Cea mai cunoscuta modalitate de phishing este cea prin e-mail, infractorii trimitind mesaje nesolicitate catre o baza de adrese de e-mail, prin care indeamna destinatarii sa intre pe un site pe care sa furnizeze date personale de identificare (spre exemplu cele de pe card, inclusiv PIN-ul).

Statele Unite ale Americii ocupa, in continuare, primul loc in clasamentul phisherilor cu 66% din totalul mondial, urmate de China cu 14%.

"S-a speculat ca proeminenta Romaniei in fraudele pe Internet ca si alte activitati ilegale are legatura cu perspectiva tarii asupra computerelor.

In climatul social si intelectual din Romania, cunostintele despre calculatoare sint privite ca foarte utile si dorite. Ca o consecinta, o mare proportie a utilizatorilor de calculatoare din Romania au cunostinte tehnice, si ca atare exista o probabilitate ca un numar mai mare de utilizatori decit in alte tari sa foloseasca aceste cunostinte in scopuri necurate", afirma raportul Symantec.

Integral in Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/17101_romania,_campioana_europeana_la_phishing.html