Alpha Bank Romania majoreaza, de luni, dobanzile platite pentru depozitele la termen si certificatele de depozit pentru populatie, acestea ajungand la 9,75% pe an pentru economiile in lei pe sase luni si la 5% pentru economiile in euro pe trei sau sase luni, a anuntat, duminica, banca.
In plus, noile dobanzi pentru produsul destinat populatiei "Alpha Progressive" ating, pentru ultima luna inainte scadenta depozitului, nivelul de 15,50% pe an pentru economiile in lei si 9% pe an pentru cele in euro. Depozitele pot fi constituite pe perioade de sase sau 12 luni, iar dobanda creste lunar.
Pentru contul "Alpha Dreams", destinat plasarii economiilor pentru copii, dobanda creste la 9% pe an la lei si la 5% pe an la euro.
Contul poate fi deschis pe numele copilului, in lei, euro sau dolari, de catre parinti sau reprezentantii legali, oricand de la momentul eliberarii certificatului de nastere si pana la implinirea varstei de 14 ani, iar banii pot fi economisiti pana cand copilul ajunge la varsta de 18 ani.
Veniturile din dobanzile aferente contului de economii "Alpha Dreams" sunt scutite de impozit, se mai precizeaza in comunicatul Alpha Bank.
Pentru firme, dobanzile oferite pentru depozitele la termen ajung pana la 9.5% pe an la lei si 4.5% pe an la euro, in functie de perioada pentru care sunt constituite acestea.
Volumul depozitelor atrase de Alpha Bank a sporit anul trecut cu 42% pana la 1,18 miliarde euro in decembrie 2007.
Banca a deschis, in 2007, 55 de unitati, ajungand la 125 de sucursale si agentii, in timp ce personalul bancii a crescut cu 465 angajati, pana la 1.855 de salariati. Alpha Bank Romania vrea sa ajunga la o retea de 380 de unitati la orizontul anului 2010.
http://www.banknews.ro/stire/16854_alpha_bank_majoreaza_dobanzile_platite_pentru_depozitele_in_lei_si_euro.html