BankNews.ro - The Business Republic

Ryanair a inaugurat primul zbor in Romania, pe ruta Milano-Arad
Turism | Data Publicarii: 02-04-2008

Compania aeriana Ryanair, considerata numarul 1 in Europa pe segmentul low-cost, a inaugurat, marti, prima ruta spre Romania, operand trei curse saptamanale pe relatia Milano (Bergamo) - Arad.

Potrivit lui Tomasz Kulakowski, manager vanzari si marketing pentru Europa Centrala si de Est a Ryanair, pentru aceasta ruta au fost vandute deja 5.000 de bilete. "Ryanair va transporta 40.000 de pasageri pe ruta Arad-Milano, in primul an de operare si va stimula turismul in regiunea Aradului. Aproximativ 40 de locuri de munca vor fi create in economia locala, pentru ca aceasta ruta va aduce multi turisti in regiune. Pentru a sarbatori acest eveniment, Ryanair a lansat o oferta la bilete, preturile pornind de la 10 euro, cu taxele incluse. Primul bilet pentru aceasta ruta a fost vandut in data de 18 decembrie 2007", a declarat Tomasz Kulakowski.

Cursele pe relatia Milano-Arad vor fi efectuate in zilele de marti, joi si sambata, cu avioane noi Boeing 737-800, care pot transporta 189 pasageri, iar rezervarile se pot face on-line pe site-ul companiei. Pentru destinatia Milano au fost vandute, pentru primul zbor, 65 de bilete, iar din Italia au sosit, marti, 173 de pasageri.

Oficialul companiei a mai mentionat ca Ryanair prefera sa opereze pe aeroporturi regionale sau locale, unde taxele sunt mai mici, iar traficul aerian mai redus. De asemenea, Tomasz Kulakowski a mai spus ca Ryanair nu va majora preturile la bilete in cazul unor scumpiri ale carburantilor, deoarece compania obtine venituri si din activitati colaterale, precum rent a car, vanzari produse alimentare la bordul avioanelor, dar si altele.

Compania Ryanair a anuntat ca incepand cu data de 18 aprilie va efectua zboruri si pe relatia Pisa-Constanta.

Ryanair este cea mai mare companie aeriana low-cost din Europa cu 27 de baze si 649 rute din 26 de tari. Pana la sfarsitul lunii martie, compania va opera cu o flota compusa din 163 aeronave tip Boeing 737-800 si are lansata o comanda ferma pentru alte 99 de aeronave noi, care vor fi livrate in urmatorii cinci ani. Ryanair are, in prezent, o echipa de 5.000 de angajati. Conform statisticilor oferite de companie, Ryanair s-a situat pe locul I in anul 2007 in privinta tarifelor si al numarului de pasageri transportati in curse internationale, cu aproximativ 50 de milioane de pasageri, iar pentru anul financiar 2008 - 2009, compania se asteapta ca numarul clientilor sa creasca la 60 de milioane, cu 20 la suta mai mult decat in prezent.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/16766_ryanair_a_inaugurat_primul_zbor_in_romania,_pe_ruta_milano-arad.html