Trebuie sa recunoastem ca Nokia ne onoreaza cu cele mai aratoase concepte, dar din pacate putine dintre acestea se transforma in terminale reale. Dupa ce am admirat Nokia 98 si 88, a venit momentul sa ne intoarcem in trecut si sa ne "clatim" ochii cu cameraphone-ul Helsinki.
Creat de catre Phil Bartoszewicz si postat pe Coroflot si Concept Phones, Nokia Helsinki este dotat cu o camera de 3.2 megapixeli si un design curbat si sexy care aminteste de telefoanele Nokia mai "old-school". Avem de-a face cu un telefon ergonomic si usor de utilizat, cu un singur defect, pe care unii nu il vor considera o problema: joystickul sau navigational. Suntem in era lui iPhone si a lui LG Prada, in care telefoanele sunt plate ca un display flat screen, iar un astfel de design ar reprezenta o abatere de la trend.
Dupa cum mentioneaza si redactorul de la Concept Phones, imaginati-va cat de bine se potrivesc noile telefoane "plate" intr-o pereche de jeansi stramti. Acum ganditi-va cum va intra Nokia Helsinki in buzunar, "agatandu-se" de joystick. Exista totusi variatiuni pe tema acestui concept, in care se renunta la joystick si se incearca o serie de schimbari ale designului.
Mobilissimo