BankNews.ro - The Business Republic

Protectie pe dobanzi
Finante-Banci | Data Publicarii: 25-03-2008

Raiffeisen a limitat variatia maxima a dobanzii la creditele pentru locuinte. BCR se gandeste la instrumente care sa puna la adapost clientii, noteaza Evenimentul Zilei. Bancile au inceput sa ia masuri pentru protectia clientilor de dobanzile mari care vin dupa ce se incheie perioada in care este perceputa dobanda fixa si mica. Dupa aceasta perioada, trecerea pe dobanda variabila se traduce prin aplicarea unei dobanzi mai mari.

Consecinta: daca in prima perioada de rambursare a imprumutului ratele lunare sunt mici, in cea de a doua acestea se umfla.

Primul pas facut de banci a fost informarea clientilor despre cat de mare ar fi dobanda variabila perceputa in a doua perioada a creditului daca aceasta s-ar incepe chiar in momentul contracta rii.

Pana cand un client care a luat un credit cu dobanda fixa pe un an ajunge sa o plateasca pe cea variabila, valoarea acesteia poate sa creasca sau sa scada fata de cea pe care i-a aratat-o banca in momentul contractarii imprumutului. Unele institutii de credit au mers chiar mai departe sau se gandesc sa o faca.

Variatie cu maximum 1,5 puncte procentuale

Raiffeisen isi ia angajamentul fata de clienti ca dobanda variabila sa nu fie cu 1,5 puncte procentuale mai mare decat cea fixa pe un an. "Variatia de maximum 1,5% se refera la dobanda variabila", afirma Mihai Simionescu, managerul Departamentului de credite ipotecare din Raiffeisen Bank. Cei care au contractat imprumuturi din aceasta categorie incepand cu luna februarie a.c. pot opta, la fiecare aniversare a creditului - adica de fiecare data cand se implinesc 12 luni de rambursare, pentru o dobanda fixa timp de inca un an, fixa pe trei ani sau variabila.

Instrumente financiare de protectie

BCR analizeaza posibilitatea de a introduce produse care sa acopere diferite riscuri ale clientului, ne-au declarat surse din banca. Instrumentele, care ar fi cele de hedging pe rata dobanzii, ar urma sa fie lansate in cateva luni. Prin acestea, contra unei sume de bani, clientii vor putea sa isi acopere riscul de crestere a dobanzii, de exemplu.

Costul suportat pentru achizitia unui astfel de instrument creste pe masura ce acesta ofera protectie pe o perioada mai mare.

Integral in Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/16562_protectie_pe_dobanzi_.html