La anumite banci, persoanele nu-si mai pot recupera banii din conturile curente daca au trecut trei ani de la inchiderea lor, noteaza Jurnalul National. Daca in lumea occidentala bancherii nu se ating de banii clientilor, indiferent de situatie, la noi, unele banci impun in contracte o perioada de prescriptie de trei ani, dupa care sumele neridicate din conturile inchise nu mai pot fi revendicate.
In cazul in care o persoana inceteaza sa mai utilizeze contul sau curent, bancile au o procedura automata prin care acesta devine inactiv sau "dormant", potrivit terminologiei oficiale. De cele mai multe ori, aceste situatii apar deoarece clientii uita sa-si inchida conturile pe care nu le mai folosesc, iar banii ramasi nu depasesc cativa lei. Un alt motiv pentru care apar foarte multe conturi fara activitate este ca, atunci cand o persoana obtine un credit sau face un depozit, banca deschide automat si un cont curent. Cum acesta este un serviciu nesolicitat, clientii nici nu stiu de multe ori de existenta lui, astfel ca sunt sanse mari ca el sa ramana deschis si dupa rambursarea imprumutului sau dupa retragerea depozitului. Insa pot fi si cazuri mai serioase, cand o persoana decedeaza, iar mostenitorii nu stiu de existenta conturilor bancare, astfel ca nimeni nu revendica banii.
Jurnalul National/Saptamana Financiara