Tarom va adera la alianta Sky Team a companiilor aeriene, a declarat, vineri, la Forumul "Infrastructura si transporturile romanesti in context european", ministrul transporturilor, Ludovic Orban.
Tarom se afla in faza finala de negociere cu alianta Sky Team, tratativele urmand a fi finalizate intr-o luna.
Potrivit ministrului transporturilor, companiile aeriene care nu fac parte din nicio alianta internationala risca sa isi reduca perspectivele de dezvoltare.
"Plasarea Tarom in Alianta va oferi o dezvoltare globala a companiei", a precizat ministrul. De altfel, Tarom va fi obligat sa asigure aceasta dezvoltare.
"Prin aderarea Tarom la alianta (Sky Team ,n.r.), avantaje vor avea clientii, pasagerii, care vor beneficia de cresterea calitatii servicilor oferite de catre compania aeriana" a spus Orban.
Tarom anunta in februarie anul trecut ca s-ar putea afilia cu Sky Team sau cu Star Alliance, alegerea aliantei urmand a se baza in principal pe negocierea contractului. Oficiali ai companiei au precizat ca nu alegerea aliantei ridica probleme, ci negocierea contractului, astfel incat compania sa aiba cat mai multe beneficii.
Star Alliance, infiintata in 1997, avand ca lider Lufthansa, este cea mai mare alianta de companii aeriene, pe locul doi aflandu-se Sky Team, infiintata in 2000, in care leader este Air France/KLM.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/16501_compania_tarom_va_adera_la_alianta_sky_team.html