Consiliul Guvernatorilor Bancii Centrale Europene (BCE) a decis, joi, sa mentina dobanda de politica monetara la nivelul de 4%, neschimbat din 13 iunie 2007, arata un comunicat al institutiei cu sediul la Frankfurt, in conformitate cu estimarile jucatorilor de pe piete.
Evolutia de pe pietele financiare indicase ca jucatorii au anticipat ca Banca Centrala Europeana (BCE) va mentine dobanda cheie la 4% joi, dar si ca au mai mizat ca incetinirea cresterii economice va depasi ingrijorarea pentru inflatie si va duce la o scadere a dobanzii la jumatatea anului, potrivit Reuters.
Ultima miscare a dobanzii de politica monetara decisa de consiliul guvernatorilor BCE a avut loc la data de 13 iunie 2007, cand dobanda cheie a fost fixata la 4%.
Analistii si jucatorii de pe pietele financiare asteapta o conferinta de presa a presedintelui BCE, Jean-Claude Trichet, pentru mai multe detalii si estimari ale bancherilor centrali europeni cu privire la economia zonei euro.
NewsIn