BankNews.ro - The Business Republic

Ponderea retailului modern din Romania a ajuns la 39% anul trecut
Afaceri | Data Publicarii: 27-02-2008

Ponderea retailului modern a crescut anul trecut pana la 39% la nivel national si la 70% in Capitala, Bulgaria fiind in prezent singura tara din Uniunea Europeana a carei piata de retail este mai putin dezvoltata decat cea a Romaniei, a declarat directorul de marketing Carrefour, Andreea Mihai.

"Cele patru faze ale evolutiei pietei de retail sunt introducerea pe piata, cresterea, maturitatea si saturatia. In prezent, Romania este la inceputul fazei de crestere si ar putea ajunge la o oarecare maturitate abia in 2010-2012, cum se intampla deja in tari precum Grecia sau Turcia. La noi ponderea retailului modern a ajuns in 2007 la 39%, destul de scazuta comparativ cu tarile din Europa de Vest unde ponderea este de 90-99%", a declarat pentru NewsIn, Andreea Mihai.

Evolutia retailului modern a fost tousi foarte dinamica la nivel national avand in vedere ca in 2005 acest segment detinea 27% din piata, iar in 2006 a crescut la 33%. In schimb, cresterea a fost mult mai rapida in Capitala, retailul modern reprezentand 70% din piata, comparativ cu 2006 cand era 59%, respectiv 2005 cand a fost 48%. Spre comparatie, in 2006 ponderea comertului modern in Franta a fost de 96%, in Polonia de 57%, iar in Italia de 58%.

Reprezentantii Carrefour Romania estimau anul trecut ca valoarea pietei de retail din Romania va ajunge la 40 miliarde euro in 2007 si va depasi 100 de miliarde euro pana in 2010 daca se va pastra cresterea medie de 50% din ultimii ani. Cea mai mare pondere din retailul modern o detine segmentul de cash&carry (49% din retailul modern in 2006).

Principalii jucatori pe piata de retail din Romania sunt Carrefour (11 magazine), Kaufland (31 magazine), Auchan (cinci magazine), Real (14 magazine), Cora (trei magazine) si operatorul romanesc al magazinelor Pic (patru magazine) - pe segmentul hiprmarketurilor; Mega Image (23 magazine), La Fourmi (14 magazine), Spar (14 magazine)- pe segmentul supermarketurilor; Plus Discount (49 magazine), Penny Market (45 magazine), Penny Market XXL (cinci magazine), Minimax Discount (12 magazine)- pe segmentul de discount; Metro (23 magazine) si Selgros (16 magazine) pe segmentul cash & carry.

http://www.banknews.ro/stire/15944_ponderea_retailului_modern_din_romania_a_ajuns_la_39p_anul_trecut.html