Comisia Europeana va lua in calcul un cod deontologic prin care va cere fondurilor suverane de investitii administrate de state sa axeze investitiile pe obiective comerciale si nu pe considerente strategice, au anuntat oficialii europeni, citati de Reuters.
"Pozitia noastra este foarte clara si nu va exista o legislatie in acest sens. Preferam un cod deontologic", a declarat o sursa oficiala europeana avizata.
O schita de sase pagini a documentului obtinut de Reuters este axata pe ingrijorarea ca statele cu mari sume pentru investitii ar putea fi prea putin interesate de principalul obiectiv comercial, de utilizare a capitalului pentru sustinerea prosperitatii, potrivit NewsIn.
"Faptul ca fondurile de investitii suverane sunt controlate de state sugereaza o motivatie diferita de deciziile normale din sectorul privat , ce ar putea sa privilegieze interesele nationale in defavoarea valorilor actionarilor", arata documentul, o versiune provizorie a codului ce va fi luat miercuri in discutie in cadrul intrunirii celor 27 de state ale Uniunii Europene.
Uniunea Europeana are autoritate limitata pentru ca legislativul a decis ca investitorii din afara blocului european sa beneficieze de protectia miscarilor libere de capital.
Schita documentului recomanda statelor investitoare transparenta si sa se comporte precum institutii comerciale normale.
Unele state care controleaza fonduri de investitii suverane, precum Rusia si Kuwait, au semnalat deja o pozitie ostila fata de propunerile grupului G7, al natiunilor dezvoltate, de a crea un cod deontologic.
Potrivit Fondului Monetar International (FMI), peste 20 de state gestioneaza astfel de fonduri, printre care China, Arabia Saudita, Singapore si Abu Dhabi. FMI estimeaza ca valoarea totala a fondurilor este de 2.000-3.000 miliarde dolari si ar putea creste la 10.000 miliarde dolari pana in 2012.
Redactia BankNews.ro
http://www.banknews.ro/stire/15868_uniunea_europeana_va_propune_un_cod_deontologic_pentru_fondurile_suverane_de_investitii.html