Majoritatea americanilor estimeaza o recesiune in anul urmator, in contextul in care criza ipotecara se adanceste, inflatia se accentueaza si conditiile de credit se inaspresc, arata rezultatele unui sondaj Reuters/Zogby, relateaza Reuters.
Sondajul efectuat in randul a 1.105 persoane cu drept de vot a aratat ca 54% dintre acestia considera ca recesiunea este iminenta. Acesta este primul sondaj care include intrebarea legata de recesiune, adaugata in luna septembrie, in cadrul caruia peste jumatate dintre cei chestionati au prezis acest deznodamant.
Pe masura ce ingrijorarile economice se accentueaza, aproape jumatate dintre cei chestionati au spus ca vor folosi cecurile primite de la guvern pentru a plati datoriile sau pentru a face economii. Acest lucru ar limita impactul pachetului de stimuli fiscali in valoare de 168 miliarde dolari semnat de presedintele George W. Bush saptamana trecuta pentru a evita recesiunea.
"Se anunta vremuri grele. Este timpul sa scapam de datorii daca primim aceste ajutoare", a declarat John Zogby, unul dintre cetatenii chestionati.
Intrebati cum vor folosi cecurile de la stat in valoare de 600 dolari/individ si 1.200 dolari/cuplu, numai 16% au raspuns ca vor cheltui integral suma, si un procent similar ca vor economisi toti banii. Aproape unul din trei a raspuns ca ii va folosi pentru a plati datoriile, in timp ce 27% au fost de parere ca vor economisi o parte si vor cheltui restul.
Planul de stimuli a fost destinat majorarii cheltuielilor de consum pentru a relansa economia. In cazul in care gospodariile economisesc banii sau ii folosesc pentru plata datoriilor, stimularea economica va fi limitata.
Ingrijorarile economice au luat locul razboilului din Irak in campania electorala din acest an, in contextul in care criza creditelor ipotecare se resimte asupra economiei generale. Mai putin de unul din patru cetateni chestionati au dat un calificativ bun politicii economice derulate de administratia Bush.
Sondajul, efectuat in perioada 13-16 ianuarie, a aratat ca mai putin de 40% considera ca economia americana poate evita o recesiune. Cu o luna in urma, 47,5% au declarat ca se asteapta la o recesiune, in timp ce 44,6% considerau ca aceasta poate fi evitata.
Persoanele aproape de pensionare au fost ingrijorate, indeosebi, de recesiune. In randul celor cu varste cuprinse intre 50 si 64 de ani, 61,2% au estimat o recesiune, acesta fiind cel mai pesimist grup.
Sondajul a avut o marja de eroare de plus sau minus trei puncte procentuale.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/15789_majoritatea_americanilor_estimeaza_ca_economia_va_intra_in_recesiune.html