Europarlamentarii au votat prentru investigarea abuzului de putere al marilor supermarketuri ce opereaza in Uniunea Europeana (UE), iar acest demers s-ar putea transforma intr-o directiva dupa ce va ajunge in analiza Comisiei Europene (CE), au declarat europarlamentari romani.
"Declaratia scrisa pe care am semnat-o va fi preluata de presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, transformata intr-o rezolutie si inaintata Comisiei Europene (CE) ca o recomandare. Comisia va decide daca o va transforma intr-o directiva. Acest lucru s-ar putea produce in cursul acestui an, daca nu va fi in 2008, la anul este foarte putin probabil sa treaca pentru ca este an electoral", a declarat europarlamentarul Monica Ridzi.
Aceasta a precizat ca demersul europarlamentarilor se bazeaza pe principiile Uniunii Europene (UE) care prevad sa nu existe monopoluri, iar competitia sa fie libera.
"Am semnat acea declaratie pentru ca vad ca se coaguleaza aceasta piata si cel putin exista riscul formarii unui oligopol. Preturile mari pot afecta consumatorul si trebuie sa evitam situatii asemanatoare cu acelea de pe piata cimentului", a spus europarlamentarul Sebastian Bodu.
Europarlamentarul Titus Corlatean a declarat ca monopolul marilor supermarketuri ar putea afecta si micii intreprinzatori. "Monopolul supermarketurilor nu este o problema specifica Romaniei, este o chestiune europeana. Consider ca investigatia domeniului este un demers corect pentru ca un astfel de monopol poate genera dificultati micilor intreprinzatori si consumatorilor pentru ca sunt la mijloc niste jocuri de pret", a explicat Corlatean.
Potrivit europarlamentarului Daciana Sarbu, toti europarlamentarii romani au votat pentru acest demers. "Din cate stiu eu, toti europarlamentarii romani au votat pentru investigarea abuzului de putere al supermarketurilor. Eu am votat pentru ca nu sunt de acord cu existenta monopolurilor. Acestea nu aduc nimic bun, iar consuamtorii sunt afectati", a pecizat Daciana Sarbu.
Presedintele Romalimenta, Sorin Minea, a declarat, in luna decembrie 2007, ca atat in Romania cat si in alte state membre s-au inregistrat abuzuri cu efecte asupra mediului concurential, care au avut un impact negativ asupra consumatorului final. Producatorii romani din industria alimentara sustin aceasta initiativa de investigare a monopolului creat de supermarketuri si spun ca ar trebui impuse, prin lege, anumite constrageri privind taxele impuse de acestea.
Surse din piata au declarat ca producatorii sunt fortati sa cresca cu 30 % pretul produselor, pentru ca altfel nu ar putea suporta taxele impuse de supermarketuri. Potrivit surselor citate, aceste taxe reunite sub sintagma "buget de marketing" asigura supermarketului un profit de 30 %, chiar daca adaosul comercial aplicat este de cel mult 2%.
La mijlocul lunii decembrie 2007, Romalimenta a solicitat europarlamentarilor romani sa sustina initiativa parlamentarilor europeni privind investigarea marilor operatori de retail din Uniunea Europene (UE), pentru eliminarea monopolului privind stabilirea preturilor la alimente. Potrivit solicitarii Romalimenta, un grup de europarlamentari au depus o declaratie scrisa asupra "investigarii si remedierii abuzului de putere al marilor supermarketuri ce opereaza in Uniunea Europeana".
Pe 28 ianuarie, crescatorii de bovine au acuzat in cadrul unei dezbateri, marii procesatrori de lapte si retailerii ca dicteaza preturile produselor lactate. Potrivit presedintelui Agrostar, Stefan Nicolae, producatorul vinde un litru de lapte cu 0,8 lei, iar in magazin acest produs se comercializeaza cu pana la patru lei. Acesta a calificat lanturile de retail ca fiind "structuri mafiote care au pus monopol pe produsele agroalimentare".
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/15341_sectorul_european_de_retail_ar_putea_fi_verificat_de_comisia_europeana.html