Politistii clujeni l-au identificat pe cel care a spart filiala bancii Transilvania din Floresti. Hotul a sustras din banca 250.000 de lei noi. Suspectul a disparut de la domiciliu inainte de fi prins si a fost dat in urmarire generala. Dupa ce au "creionat" un cerc de suspecti, anchetatorii au redus cercul la o singura persoana, un tanar de 31 de ani din Cluj, fara ocupatie. Tanarul lucrase la amenajarea sediului bancii si cunostea toata cladirea, astfel putand fi explicata precizia cu care a fost taiat peretele. Banyai Tibor, cel mai cautat infractor al momentului pentru politia clujeana, are antecedente penale, el fiind acuzat de comiterea mai multor furturi.
Barbatul a disparut de duminica de la domiciliu si a fost dat in consemn. Din toata suma furata, au fost recuperati 2.000 de lei, au precizat politistii.
Agentia bancii Transilvania din localitatea Floresti, judetul Cluj, jefuita in noaptea de sambata spre duminica, avea un sistem de supraveghere legat la o firma de paza, dar acesta nu a inregistrat nimic.
Banca Transilvania a confirmat luni incidentul si a anuntat ca din seiful bancii a fost sustrasa, de catre persoane necunoscute, suma de 197.000 de lei, 9.000 de euro si 3.000 de dolari.
Antena3.ro
Mai citeste si:
O sucursala a Bancii Transilvania a fost jefuita
http://www.banknews.ro/stire/15196_autorul_jafului_de_la_banca_transilvania_a_fost_identificat.html