O informatie pe care altii nu o stiu, bunavointa unor colegi de partid din administratia locala si evitarea Fiscului: aceasta e reteta de imbogatire rapida a deputatului Niculae Badalau, seful PSD Giurgiu, informeaza Cotidianul.
Deputatul Niculae Badalau, seful PSD Giurgiu, a reusit in doar citeva luni sa dea un tun imobiliar de aproape trei milioane de euro. Metoda a fost simpla: a cumparat de la fosta sa firma 130 de hectare de teren extravilan cu 12.000 de euro, a transferat terenul in intravilan cu ajutorul unui primar, fost coleg de partid, si apoi l-a vindut unui dezvoltator imobiliar cu aproape trei milioane de euro.
Cele 130 de hectare de teren se afla in comuna Bucsani, judetul Giurgiu, la doar citiva kilometri distanta de Bolintin, localitatea de bastina a deputatului Badalau. Terenul este incadrat de doua paduri. Are conducta cu gaze in apropiere, la fel si reteaua de apa potabila. La margine e strabatut de reteaua electrica. De la acest teren pina la Bucuresti sint exact 35 de kilometri.
Cele 130 de hectare de teren au fost primite in proprietate, in 2002, de catre trei persoane fizice. Acestea au vindut terenul, ulterior, firmei SC NBG SRL, pentru 200 de milioane de lei vechi. Badalau a cumparat in 2006 terenul de la firma NBG cu 45.000 de lei (12.000 de euro), l-a introdus in intravilan si apoi l-a vindut firmei Copper Beech cu aproape trei milioane de euro. Cheia tranzactiei se refera la trecerea celor 130 de hectare din extravilan in intravilan, fapt de natura sa mareasca exponential pretul de vinzare.
Integral in Cotidianul
http://www.banknews.ro/stire/15053_cum_face_un_deputat_3_milioane_de_euro_in_9_luni.html