BankNews.ro - The Business Republic

British Airway introduce al treilea zbor Bucuresti-Londra, din 30 martie
Turism | Data Publicarii: 22-01-2008

Compania aeriana British Airways va introduce, incepand cu 30 martie, cel de-al treilea zbor zilnic catre Londra, de pe aeroportul bucurestean Henri Coanda, cu aterizare pe aeroportul principal Londra Heathrow, a anuntat operatorul de zbor.

Compania aeriana ofera astfel cele mai multe frecvente intre Bucuresti si Londra, cu plecari dimineata, la mijlocul zilei si dupa amiaza, in ambele directii, a anuntat compania.

"Suntem foarte incantati sa anuntam cel de-al treilea zbor zilnic de la Bucuresti care va fi operat cu o aeronava moderna Airbus A 320. Oaspetii nostri vor avea mai multe optiuni de planificare a calatoriei si acces la mai multe conexiuni pentru zboruri in Europa si peste ocean, vor putea face chiar si o calatorie de o zi intre Bucuresti si Londra", a declarat directorul comercial al British Airways Romania, Bulgaria si Moldova, Emil Delibashev.

Totodata, incepand cu 27 martie, va fi lansat noul Terminal 5, pe aeroportul Heathrow din Londra (Marea Britanie) terminal dedicat exclusiv zborurilor British Airways.

"In plus, prin lansarea noului Terminal 5 pe 27 martie - terminal dedicat exclusiv zborurilor British Airways - pasagerii din Romania vor beneficia de cele mai bune facilitati oferite pe un aeroport european. Aceasta, dar si optiunile de check-in online, vor asigura o experienta noua si inovatoare la sol. Aceasta mutare de dezvoltare sustine angajamentul nostru pentru piata din Romania, care este foarte importanta pentru operatiunile noastre regionale si suntem incantati sa fim lideri pe frecventa Londra in Romania."

Cel de-al treilea zbor zilnic va decola de la Bucuresti la pranz, la ora 13:10 si va ateriza la Londra Heathrow la ora 14:30 ora locala. Acesta este o completare excelenta pentru celelalte doua zboruri existente, care decoleaza dimineata devreme (8:35) si dupa-amiaza (15:50), precizeaza compania British Airways in comunicat.

Noul zbor va fi introdus pentru orarul de vara, intre 30 martie - 25 octombrie si va fi operat cu o aeronava Airbus A-320 sau A-319, iar numarul de curse ale British Airways va creste la 21 pe saptamana.

Tariful cel mai avantajos pentru zborurile Bucuresti - Londra este de 145 euro dus, incluzand toate taxele fiind disponibil si pentru rezervari. Pana la sfarsitul lunii ianuarie, in cadrul unei oferte speciale de calatorii de la British Airways, cel mai avantajos tarif este de 125 euro dus si include toate taxele, fiind de asemenea disponibil pentru rezervari.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/15021_british_airway_introduce_al_treilea_zbor_bucuresti-londra,_din_30_martie.html