BankNews.ro - The Business Republic

Creditele ipotecare cu dobanda fixa, un produs pe cale de disparitie
Finante-Banci | Data Publicarii: 21-01-2008

Desi oferta de credite ipotecare este bogata, imprumuturile cu dobanda fixa sunt aproape inexistente, noteaza Adevarul. Pentru clienti, o dobanda fixa ar asigura nu doar un confort psihic, ci si garantia ca rata la credit va ramane aceeasi pe toata perioada de rambursare. Pe de alta parte, analistii sustin ca o dobanda fixa ar fi in dezavantajul clientului.

Principalul argument invocat in sustinerea dobanzii variabile este reprezentat de posibilitatea ca dobanzile, racordate la evolutiile de pe pietele financiare sa scada, chiar daca acest lucru, cel putin pana in momentul de fata, nu s-a resimtit pe piata romaneasca.

In plus, este logic ca bancile, in calitatea lor de creditori, sa ia toate masurile necesare pentru a se asigura impotriva posibilelor riscuri. Iar cea mai simpla metoda care sta la indemana institutiilor de credit este perceperea unei dobanzi variabile. Totusi, desi o asemenea practica este in multe privinte indreptatita, clientii bancilor vad situatia cu alti ochi.

Strategie pentru creditele in valute exotice

Dupa scurgerea perioadei in care platesc o dobanda fixa, cuprinsa, de regula, intre 6 luni si doi ani, romanii isi vad ratele la credit umflate de evolutiile indicilor LIBOR sau EURIBOR. De exemplu, in cazul unui credit ipotecar in valoare de 22.500 dolari, contractat in urma cu patru ani, rata lunara a ajuns de la 179 de dolari la 190 de dolari.

Acesta este un caz fericit, intrucat suma imprumutata a fost una rezonabila, in raport cu nivelul pietei imobiliare din acel moment. Daca tinem cont insa ca, in prezent, un credit ipotecar "rezonabil" depaseste 90.000 de euro, diferenta intre ratele din primii ani de creditare, cu dobanda fixa si cele calculate la o dobanda variabila, poate depasi cu mult 100 de euro.

Astfel, creditul cu doban­da fixa s-a dovedit a fi, cel putin in ultimii ani pe piata romaneasca, o strategie a bancilor de a promova in special creditele ipotecare in monede exotice: franci elvetieni, yeni japonezi sau forinti. Potrivit ultimelor raportari ale BNR, creditele pentru locuinte acordate populatiei in euro au cumulat 10 miliarde lei, mult peste valoarea de 1,4 miliarde lei, la cat se ridicau cele in lei. In plus, creditele in alte valute (in principal exotice) au castigat repede teren, ajungand la un total de aproape 1,7 miliarde lei.

Cat de aproape suntem de o criza a creditelor?

Cel putin din punct de vedere teoretic, daca rata acopera 70% din veniturile familiei, o majorare de dobanda va afecta semnificativ bunastarea membrilor ei. Si de aici, e numai un pas pana la intrarea in incapacitate de plata, urmata de scoaterea la vanzare a imobilului ipotecat, in cazul creditelor ipotecare. Un astfel de scenariu este in multe privinte asemanator cu ceea ce s-a intamplat anul trecut in Statele Unite. Asa ca, cel putin teoretic, piata autohtona a creditelor ipotecare ar putea intra in criza in urmatorii ani.

Integral in Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/15000_creditele_ipotecare_cu_dobanda_fixa,_un_produs_pe_cale_de_disparitie.html