BankNews.ro - The Business Republic

Metro vinde supermarketurile Extra si pune accentul pe Real
Afaceri | Data Publicarii: 19-01-2008

Unul dintre cele mai mari grupuri de retail, Metro AG, a incheiat un acord cu Rewe (care detine Billa, Selgros, Penny Market) pentru vanzarea supermarketurilor Extra, pentru a se concentra in viitor pe dezvoltarea si extinderea diviziei de magazine Real in Turcia si in Estul Europei, potrivit Reuters.

Tranzactia implica vanzarea a 245 de supermarketuri Extra si va fi finalizata pe 1 iulie, grupul german reducandu-si astfel datoriile nete cu 350 milioane euro. Surse apropiate afacerii au declarat ca valoarea tranzactiei s-a ridicat la circa 500 milioane euro. Lantul de supermarketuri Extra a raportat anul trecut vanzari de circa 1,6 miliarde euro.

Vanzarea magazinelor Extra este prima tranzactie importanta realizata de noul CEO al Metro, Eckhard Cordes. "Aceasta vanzare ar putea fi primul pas din multi altii pe care Cordes ii are in vizor pentru a ridica afacerea si a obtine marje mai bune", a declarat un bancher din Londra.

Supermarketurile Extra sunt situate mai ales in Nordul Germaniei si in zona Berlinului. Investitorii se asteapta ca in viitor Cordes sa vanda si divizia Kaufhof de care, potrivit speculatiilor media, se anuntase interesat grupul german de retail si turism Arcandor AG.

"Vanzarea ne va permite sa ne concentram operatiunile de retail pe Real", a declarat Cordes. Real opereaza aproximativ 440 hipermarketuri in cinci tari inclusiv in Polonia, Rusia, Turcia si Romania. In Germania sunt 350 magazine Real, inclusiv cele 70 de unitati cumparate de la Wal-Mart in 2006.

Grupul Rewe este al doilea mare retailer al Germaniei cu vanzari de 22,3 miliarde euro in 2006. Grupul german Rewe opereaza in Romania din 1999 prin intermediul diviziilor Billa, Penny si Selgros care au contribuit, in 2006, cu 25% la totalul vanzarilor de 3,84 miliarde euro inregistrat pe piata est europeana.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/14984_metro_vinde_supermarketurile_extra_si_pune_accentul_pe_real.html