BankNews.ro - The Business Republic

Inchisoare pentru medicii care cer bani bolnavilor
Diverse | Data Publicarii: 19-01-2008

Presedintele Colegiului Medicilor Cluj considera ca medicii care cer bani pacientilor in schimbul prestatiilor medicale ar trebui sa faca puscarie. Totodata, acesta a cerut impozitarea tuturor cadourilor primite de la bolnavi, noteaza Gardianul.

Presedintele Colegiului Medicilor Cluj, Mircea Barsan, va propune o dezbatere nationala pe tema fenomenului coruptiei din sistemul medical, deoarece, in opinia sa, imaginea intregii bresle este grav afectata. "Sa vedem cum putem, concret, sa indreptam si imaginea doctorilor, dar si cum sa aparam bolnavii, pentru ca se va ajunge la o ruptura majora intre omul bolnav si sistemul medical. Bolnavul nu va mai vrea sa se duca la doctor, ca e conditionat sau i se cere cadoul la sfarsit, si ajunge la medicina complementara", a afirmat profesorul Barsan.

In opinia acestuia, primirea de cadouri sau bani in sistemul sanitar "este un obicei balcanic, mostenit de pe vremea ocupatiei turcesti", iar in cazul unora dintre medici cresterea salariilor nu ar fi o rezolvare, deoarece ei sunt obisnuiti sa fie rasplatiti pentru munca lor. "Uneori imi esterusine ca sunt doctor, din cauza vehicularii acestei coruptii. Bolnavul nu mai are incredere in sistemul medical. Consider execrabila conditionarea de catre medic a efectuarii unei operatii de primirea unor cadouri. Acela nu este medic", a spus Mircea Barsan.

Potrivit acestuia, medicii care conditioneaza actul medical de o suma de bani ar trebui condamnati la inchisoare, iar cei care accepta cadouri ar trebui sa fie obligati sa plateasca impozit pe ele. Totodata, in opinia lui Barsan, Agentia Nationala de Administrare Fiscala ar trebui sa se implice, cum este cazul in alte tari, in controlarea averilor chiar si la medici, deoarece unii dintre ei isi construiesc case si conduc masini care nu sunt pe masura salariilor pe care le primesc.

Mircea Barsan a spus ca un medic rezident de anul I primeste un salariu de 1.097 de lei, iar unul care este in anii terminali, 1.327 de lei. Totodata, un chirurg cu o varsta de 45 de ani ia circa 1.975 de lei in mana, la fel ca un anestezist de aceeasi varsta. Barsan sustine ca singurii care isi pot rotunji veniturile, pe cale legala, sunt rezidentii din anii terminali, in care medicii au incredere sa ii puna de garda, sau medicii care sunt obligati sa faca 24 de ore de garda, pe luna, insa bani in plus primesc doar daca depasesc aceasta norma inclusa in salariul de baza. Prin serviciul de garda medicii pot castiga circa 500 de lei pe luna in plus.

Integral in Gardianul

http://www.banknews.ro/stire/14979_inchisoare_pentru_medicii_care_cer_bani_bolnavilor.html